Emoția primului clopoțel, bucuria revederii colegilor sau a locului din bancă sunt deja gânduri care îi încearcă pe cei mai mulți dintre școlari. Pentru părinți, însă, au început durerile de cap în ceea ce privește echiparea celor mici cu rechizitele necesare începutului de an școlar.
Școala începe și pentru elevii din familii cu venituri modeste, dar și pentru cei pe care îi scot banii sau fala din casă. Pentru fiecare dintre aceștia, comercianții din Focșani vin cu produse pe alese.
Prețul unui ghiozdan: de la 15 la 200 de lei
Pentru un ghiozdan simplu se poate da, în medie, la magazinele cu „chinezării”, cam 15 – 20 de lei. Suma însă se modifică considerabil dacă vrem un ghiozdan mai trainic și branduit cu personaje din desenele animate sau din filme. De exemplu, la un mare centru comercial din oraș, un ghiozdan simplu, nu de prea bună calitate, costă 15 lei, dar găsim și ghiozdane mai bune, la prețuri care variază între 40 și 150 de lei. Dacă juniorul are vreun idol în rândul personajelor de desene animate, trebuie să știți că puteți scoate din buzunar de la 50 până la 214 lei numai pentru ghiozdan.
Prețul unui caiet de limba română sau de matematică, de 48 de file, pleacă de la un leu iau pentru un caiet studențesc de 80 de file prețurile pornesc de la 5 lei. Un caiet Tip 1 sau Tip 2 cu personaje ca Micky sau Minnie Mouse costă mai puțin de un leu. Un penar complet echipat, cu stilou, rezerve pentru stilou, creioane colorate, carioci, linie, echer, radieră, ascuțitoare, costă, în același centru comercial, de la 15 până la 60 de lei. Tot aici, prețul stilourilor variază de la 6 la 23 de lei, creioanele colorate pot fi achiziționate la prețuri începând cu 4 lei, acuarelele de la 11 lei, iar pentru coperți de caiete prețul începe de la 49 de bani. Oferta este aproximativ similară în mai toate magazinele mari din oraș.
Oferte bune și în librării
Și librăriile din Focșani vin cu oferta completă pentru începutul de an școlar. În centrul orașului, prețul ghiozdanelor începe de la 38 de lei și poate ajunge până la 170 de lei, în cazul unui ghiozdan cu troler. Și aici, oferta de ghiozdane include mai multe categorii, pentru școlari mici și preșcolari există ghiozdane, mai mici sau mai mari, cu diferite personaje din desenele animate. De exemplu, un ghiozdan pentru grădiniță cu Minnie Mouse costă 50 de lei, unul cu Doctorița Plușica costă 80 de lei, iar cu Prințesa Sofia 95 de lei. Nici pentru băieți oferta nu e mai prejos. Un ghiozdan cu Spiderman costă 60 de lei, cu Micky Mouse 50 de lei și exemplele pot continua. Cei care nu pun prea mare preț pe brand pot găsi ghiozdane simple și drăguțe, și destul de bune calitativ, la 38 de lei. Elevii care au trecut de perioada personajelor animate pot găsi ghiozdane mai „serioase” la 45, 55, 75, 85 sau 95 de lei.
Tot în librărie, caietele de 48 de file au prețuri de la 1,20 lei, cele de 80 de file 2,5 lei, caietul studențesc de 80 de file costă 4 lei, iar cel de 100 de file cu arc 7,5 lei.
Un stilou cu încărcare de la călimara cu cerneală costă 7,5 lei, iar prețul celor cu rezervă variază între 19 și 55 lei. Setul de rezerve pentru stilou costă 2,5 lei. Un penar echipat costă între 55 și 100 de lei, în funcție de numărul și calitatea pieselor din el, dar și de un anumit brand.
O soluție mai ieftină pentru părinți ar fi să încerce să-și facă măcar o parte din cumpărături din așa-zisele magazine „3,8+”, pentru că și acestea s-au aprovizionat cu ghiozdane și rechizite școlare. Prețul unui ghiozdan poate fi de 10 sau 20 de lei, iar stilourile, seturile de creioane colorate ori penarele costă de la 3,8 lei în sus. Este posibil, însă, ca și calitatea să fie pe măsură.
Vânzătorii magazinelor de specialitate le recomandă părinților să cumpere pentru cei mai mici dintre școlari doar ghiozdanul, penarul și eventual stiloul, asta pentru că învățătoarea ar urma să le recomande restul rechizitelor necesare la cursuri.
În concluzie, fiecare poate spune, diferit, cât costă începutul de an școlar. Fără cumpărături complete, echiparea copilului pentru școală cu ghiozdan și un strict necesar de rechizite poate să ajungă la circa 100 de lei. Cei care pun accent strict pe calitatea produselor ajung să cheltuie până la 300 de lei. Suma poate exploda, însă, în cazul celor care își permit, deoarece începutul de an școlar se va sărbători și cu un telefon nou sau cu o tabletă ori cu un laptop, în contextul aprobării de către Ministerul Educației Naționale a noilor manuale digitale pentru clasele I și a II-a.