Cabinetele individuale de avocați, medici sau asistenți sociali, birourile notariale sau de arhitectură și alți reprezentanți ai profesiilor liberale se pot înscrie în programul Rabla pentru persoane juridice, în urma unor modificări aduse programului după ce au existat solicitări în acest sens.
Prin modificarile aduse ghidului de finanțare, în acest moment sunt eligibile în cadrul programului și organizațiile profesionale care își desfășoara activitatea în una din formele de exercitare a profesiei liberale, a declarat președintele Administrației Fondului pentru Mediu, care gestionează programul Rabla, Adrian Gearâp.
Prin Programul Rabla pentru persoane juridice, Administrația Fondului pentru Mediu a emis 3.000 de tichete în valoare de câte 6.500 de lei.