GALERIE FOTO: Arhitect Ion Mincu – strada unde omul sfinţeşte locul. Sau îl urâţeşte

Trebuie să admit că strada mi-a plăcut foarte mult în unele locuri. Acolo unde locatarii s-au implicat e curățenie, e umbră, sunt flori și verdeață. Acolo unde se așteaptă primăria… primăria nu vine.
    Am început vizita dinspre Åžcoala 10, acolo unde un afiș mare anunță că Primăria, Guvernul și Uniunea Europeană reabilitează sistemul de termoficare urbană. Åži, e adevărat, punctul termic din zonă pare reabilitat. Nu și parcarea limitrofă care nu e asfaltată ci acoperită cu pietre și nisip. O Dacie Break albastră parcată sub o salcie cu frunze încă verzi creează un tablou urban dătător de bună dispoziție. Nu același lucru îl pot spune despre un morman de ceva acoperit cu altceva de sub altă salcie, dar trec mai departe și descopăr o ușă mică și o fereastră la fel, cu o perdea în spatele geamurilor cu gratii și cu faianță pe pervaz. Dau colțul și descopăr o altă ușă pe aceeași clădire în miniatură, lipită de punctul termic, ușă pe care scrie SIFOANE. O groapă semiacoperită cu o placă de beton se cască destul de periculos dacă ajungi în zonă la ceas de noapte. Două bănci își așteaptă verzi scorojite, oamenii care să depene amintirile unei zile sau ale unei vieți.

Locul e atât de liniștit și umbros că te îndeamnă la odihnă. Lângă un copac scorburos e și un grătar spre care poți accede pe o portiță deschisă, iar într-un coș sunt aruncate ambalaje. E curat, civilizat, sunt țevi și sârma ghimpată, un zid de beton, iar toate la un loc mă duc cu gândul la Germania de Est. Se cunoaște că sunt oameni gospodari în zonă, copacii sunt văruiți, la intrarea în scară există un obiect pe care nu l-am mai văzut demult, folosit la ștergerea noroiului de pe încălțăminte.
    Pe această stradă este situat cabinetul oftalmologic al doctorilor Bodolan . Vizavi de el, un alt grătar își așteaptă micii și cotletele, iar un cățel îl păzește cu sfințenie. Pe arcadele metalice se agață vița de vie, iar banca din lemn și coșul de gunoi arată că și aici locatarii sunt oameni gospodari. Åži patrioți. Pentru că două steaguri tricolore flutură deasupra ușii de la intrarea în scară. Doi tineri trec bombați pe lângă trotuarul murdărit de corcodușele prea coapte. O altă scară, o altă bancă, un alt coș de gunoi, alte grădinițe curate cu flori și umbră. Blocurile au fațadele uniforme, în culori decente. O vilă cu zid neterminat de cărămidă  și o casă cu boltă de viță se integrează printre blocurile de patru sau opt etaje.

    Un telefon public stă cam într-o rână lângă un punct farmaceutic veterinar, iar vizavi, o parcare proprietate privată e aproape goală. Cam de aici se rupe filmul. Grădinițele nu mai sunt împrejmuite, nu mai sunt îngrijite, fațadele blocurilor sunt peticite, iar doi bărbați se plâng că primăria e de vină, că nu le dă voie să pună garduri sau să facă diferite lucrări de amenajare. Niște crengi uscate și aruncate lângă un bloc sporesc aspectul urât al acestei părți a străzii unde abia ai loc să mergi pe trotuare din cauza mașinilor parcate. Cei doi bărbați spun că strada e foarte aglomerată și că ar trebui să fie CU SENS UNIC. O altă problemă pe care o semnalează este prezența „aurolacilor”, care fac scandal, fură, cerșesc. De altfel, unul dintre cei doi oameni m-a întrebat cum de am curajul să merg singură pe stradă, deși nu era nici ora 16.00. Celălalt spune că soția sa a fost lovită cu cuțitul de un individ care-și face veacul prin zonă. Problema pare gravă, iar oamenii își pun speranța că se va găsi o rezolvare odată cu semnalul de alarmă tras în „Monitorul de Vrancea”.

    Frizeria Răzvan Style își așteaptă mușteriii, dar Salonul Doamnei e închis cu gratii. Focșănenii din zonă cu dureri de dinți se pot adresa cabinetului stomatologic al medicului specialist Toea Carmen. Două manechine îmbrăcate în haine groase și demodate privesc resemnate pe geam. Două grădinițe îngrijite cu floricele și copăcei îmi înveselesc sfârșitul de drum. De la o fereastră vine miros de pește, care se aude cum sfârâie în tigaie, iar o dubiță ascunde pepeni dulci și zemoși.     Trotuarele sunt stricate, carosabilul are nevoie de intervenții, dar acolo unde primăria nu vrea sau nu poate sau nu știe, focșănenii cu dorință de a zâmbi când ies din scară pot face multe. Doar să vrea. 
 
 

    Cine a fost Ion Mincu
  (Conform http://ro.wikipedia.org)

    Ion Mincu (n. 20 decembrie 1852, Focșani – d. 6 decembrie 1912, București) a fost un arhitect, inginer, profesor și deputat român. Promotor al unui stil românesc în arhitectură, cunoscută și ca arhitectură neo-românească, Mincu a integrat în operele sale specificul arhitecturii tradiționale din România. Exemple în acest sens sunt Bufetul din Șoseaua Kiseleff (1882-1892), vila Robescu din Sinaia.
    Date biografice
–    Studiile secundare le efectuază la Liceul Unirea din Focșani, între anii 1863-1871.
–    În anul 1871 se înscrie la Școala Națională de poduri și șosele din București, pe care o absolvă în 1875 și obține diploma de inginer.
–    Între 1877-1884 studiază la Școala Națională de Arte Frumoase din Paris, avându-i ca profesori pe Remy de Louanges și J. Gaudet, și obține diploma de arhitect.
–    În 1883 primește premiul Societății centrale a arhitecților francezi.
–    Întors în țară, între 1892-1897, are o activitate didactică și își aduce aportul la înființarea Școlii de arhitectură a Societății Arhitecților Români.
–    Între 1898-1912 este profesor la atelierul de proiecte al Școlii Naționale de Arhitectură, iar apoi la Școala Superioară de Arhitectură din București.
–    Între 1895-1899, Ion Mincu a fost deputat în Parlamentul României.
–    Între 1903-1912 este președintele Societății Arhitecților Români.