Omul de afaceri Dinu Patriciu, în vârstă de 64 de ani, a murit la Londra, acesta suferind de mai mulți ani de cancer. Medicul curant al lui Dinu Patriciu, Mihai Voiculescu, a declarat că omul de afaceri a murit la Spitalul Royal Free din Londra, cel mai probabil din cauza unei infecții după transplantul de ficat. Dinu Patriciu urma un tratament pentru cancer la Londra. În decembrie 2012, el a fost supus unui transplant de ficat.
„Dinu Patriu a decedat într-un spital din Londra, cu o posibilă infecție posttransplant, fiind exclusă orice culpă medicală. Dinu Patridiu a decedat în Spitalul Royal Free Hospital din Londra, unde mergea frecvent la control pentru monitorizarea stării de după transplant”, a spus profesorul dr. Mihai Voiculescu.
Profesorul Voiculescu a precizat că problemele hepatice ale lui Dinu Patriciu au apărut în ultimii trei ani, timp în care am făcut mai multe investigații la Spitalul AKH din Viena, la Spitalul Niguarda din Milano, dar și la Londra.
Surse apropiate familiei spun că este posibil ca Dinu Patriciu să fie înmormântat la Londra. Patriciu deținea active imobiliare în România, Germania, Suedia sau Polonia, evaluate la circa 1,1 miliarde de euro în mijlocul crizei.
Omul de afaceri Dinu Patriciu s-a născut în 3 august 1950, la București și a avut afaceri în domeniul petrolier, bancar și imobiliar. Patriciu acumulase o vastă experiență în domeniul imobiliar înainte de 1989, realizând multe proiecte în Emiratele Arabe Unite. Revenit în țară imediat după Revoluție, a intrat în politică, devenind în 1990 membru fondator al Partidului Național Liberal, fiind apoi parlamentar. Dinu Patriciu s-a retras în anul 2003 din Parlament și din viața politică activă pentru a se putea dedica afacerilor.