GALERIE FOTO: DEMERS ÎN PREMIERĂ! Istoria Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ Brîncoveanu din Bordeşti (partea I)

Profesorul de istorie de la Bordești, Ionuț Bercaru (FOTO), un cercetător și un iubitor al locurilor natele cum rar îți e dat să mai găsești în zilele noastre ne povestește cu lux de amănunte istoria de la origini până în aceste vremuri a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Brîncoveanu de la Bordești. Asemeni legendei „Pasărea Phoenix „, lăcașul de cult de la Bordești a cunoscut gloria odată cu construirea ei, decăderea din cauza cutremurelor, alunecărilor de teren, războaielor și a exploatării neraționale și acum sperăm o nouă perioadă de strălucire prin punerea în adevărata ei valoare. Profesorul Bercaru a scormonit peste tot și a pus cap la cap ducumente, povestiri, legende, pentru ca astăzi să avem o imagine completă a unuia dintre cele mai importante lăcașe de închinăciune din cele mai vechi timpuri din Vrancea.    

                            Ionuț Bercaru-Profesorul de istorie de la Bordești,

    Cadrul geo-politic. Ctitorii

    Zona Subcarpaților de Curburã a suscitat un interes sporit pentru istorici, datoritã importanței strategice și a bogãției în informații de valoare. Ne este cunoscutã astãzi datoritã valoroaselor descoperiri și relatãri despre evenimente excepționale: cultura Monteoru, martiriul Sf. Sava, episcopia de Milcovia a cumanilor, campaniile militare ale lui Åžtefan cel Mare contra turcilor și a domnilor munteni aliați lor, luptele lui Ioan Vodã, conflictul dintre Vasile Lupu și Matei Basarab ce a lãsat și dovezi trainice ale unei pãci șubrede, mãnãstirile Soveja din ținutul Putna și Stelea din Târgoviște. Au urmat rãzboaiele ruso-austro-turce din secolele XVIII – XIX, campaniile militare din Primul și Al Doilea Rãzboi Mondial, rezistența anticomunistã a ofițerilor regaliști și a învãțãtorilor din zona Motnãu – Bordești din 1949-1950, lupta împotriva colectivizãrii forțate a țãranilor de la Vadu Roșca din  decembrie 1957, reprimatã direct de Ceaușescu, în calitate de general, responsabil politic al armatei.
    Curbura Carpaților este însã dublatã de o salbã de juvaeruri spirituale și arhitectonice medievale, ctitorite mai ales la cumpãna veacurilor XVII -XVIII, înșiruite la marginea marilor pãduri, în zone strategice, cu peisaje pacificatoare,  legate printr-un adevãrat drum monastic, urmat de ctitorii și sfinții Vasile de la Poiana Mãrului, Paisie Velicikovski și numeroșii lor ucenici. Drumul monastic lega, dinspre bazinul Milcovului spre bazinul Râmnicului Sãrat, la mijlocul secolului XVIII, mãnãstirile și schiturile de la Dãlhãuți, Bonțești, Cotești, Vãrzãrești, Runcu, Terchești, Peletic, Recea, Bordești spre munte, la Poiana Mãrului sau peste dealuri, la Trestieni/Trãistari, Rogozu/ Rãtești. În centrul acestei zone, Bordeștiul poate fi principala atracție pentru un cercetãtor avizat, pentru cã pe valea micului pârâu Recea, afluent al Râmnei, istoria se deapãnã, pas cu pas, din neolitic pânã în contemporaneitate. Recea se transformã, pãstrând proporțiile, într-o arterã principalã a continuitãții noastre. De-a lungul firului sãu se aflã vechile vetre ale satelor Bordești și Cândești, cu așezãri localizate  pe Valea Mare – Bordești și Cetãțuia – Coasta Rublei – Dealul Nacului din Cândești, cu o continuitate de locuire din neolitic pânã în zilele noastre. Aici sunt localizate și cele mai importante descoperiri arheologice, Cetãțuia fortificatã din epoca traco-geto-dacã din Cândești, tezaurul de denari romani republicani de la Vãrsãtura – Bordești, ori depozitul de arme și unelte medievale de  la Dragosloveni. Aici sunt edificate monumentele de artã brâncoveneascã, bisericile mãnãstirilor Bordești și Recea, ctitoriile clucerului Mãnãilã de la sfârșitul secololui al XVIII-lea. Aici marii proprietari din cumpãna secolelor XIX și XX, precum familiile Gâlculescu, Vlahuțã, Duiliu Zamfirescu, Alecu Zamfirescu, Menelas Chircu, Alexandru Plagino își transformã conacele în centre culturale. Tot aici sunt atestate confruntãri sângeroase în Primul Rãzboi Mondial, în preajma Crãciunului anului 1916.
    Aici, pe micul platou Podul Bordii, inima vetrei satului Bordești, stãbãtut de un pârâiaș, numit azi al Bisericii, izvor al pârâului Recea, cãpitanul Mãnãilã și soția sa Mira au ctitorit Biserica „Adormirea Maicii Domnului”.
    Un hrisov pãstrat la Arhivele Statului (ms.137, f.375-376), ne aratã cã, încã din 1646, moșnenii din Bordești, siliți de imposibilitea achitãrii cislei, vindeau 5 pogoane jumãtate de vie pentru 44 unghi și moșia lui Dumitru Roșu – considerat fugar, practic plecat „roș” în armatã pentru 35 unghi, domnitorului Matei Basarab, ce o va dãrui ctitoriei sale, Mãnãstirea Mãxineni. În plus, dăruiau domnului Matei Basarab „un loc de pomet, cât se va alege, să-și facă Măria Sa metoh. Așijderea și Măria Sa, cât se va îndemna să ne facă bine”. Anii tulburi de la sfârșitul domniei l-au împiedicat pe „domnul prea creștin” să-și țină făgăduiala. Speranțele bordeștenilor au fost îndeplinite însă un boier buzoian, ce a avut o ascensiune continuã în timpul domnilor Åžerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Åžtefan Cantacuzino, Nicolae Mavrocordat. El a urcat treptat, de la rangul de ceauș (1680 – 1684), la cel de logofăt (1685 – 1687), căpitan de Buzău, de lefegii, de margine, mare căpitan (1693 – 1704), șătrar (1705 – 1715) și mare clucer (1715 – 1723), după cum reiese dintr-un document din 20 iunie 1742 prin care domnul Mihai Racoviță refăcea documentele Episcopiei Buzăului pierdute în răzmerițe la începutul secolului: „…schitul Bordești care este făcut din temelie de răposatul Mănăilă biv vel clucer și l-au închinat Åžărban polcovnic și Åžtefan căpitan, feciorii lui, la Sfânta Episcopie, precum arată cartea de închinăciune…” ( Arh. Stat., fond Episc. Buzãu, pachet XIII/ 29).

    Mănăilă ( circa 1655-1727) a fost un boier credincios Cantacuzinilor, cu posibilitatea ridicatã de a fi fost rude, dovadã fiind misiunile de credințã realizate de el – transportul unor mari sume de bani ale visteriei domnești, însoțirea haraciului spre Poartã și demnitatea de (mare) clucer, reponsabil cu strângerea taxelor. A reușit sã  dobândescã o avere însemnată de ambele maluri ale Milcovului: Aldeni, Albești, Bahnele, Bălțați Berindești, Bordești, Cândești, Goniți, Măxim, Măgura, Mărăcineni, Opăriți, Sinești, Tâmboiești în Valahia și Mărtinești, Modruzeni, Mocirleni, Negoșinu în Moldova. În spiritul epocii, el a avut și o intensă activitate de ctitor, de la București, Biserica Brezoianu, la Bordești, pe valea pârâului Recea, bisericile Mănăstirilor Bordești și Recea – azi în satul Cândești, comuna Dumbrãveni, deși biserica a fost ctitoritã tot pe moșia Bordeștiului, pe malul stâng al pârâului Recea.
    Pe tabloul votiv al ctitorilor din pronaos apar cãpitanul Mănăilă și jupâneasa Mira, alături de copiii Radu, Åžerban, Åžtefan, Rãducanu, Maria, împreunã cu jupân Ionițã, Tudora și copiii Constantin și Maria. Tot aici sunt pictați și Constantin Voievod  Brâncoveanu cu Doamna Stana și Åžerban Voievod Cantacuzino. Åžtim cu certitudine, dintr-o inscripție de pe ușa din lemn sculptat a bisericii (azi dispărută), că în ianuarie 1699, construcția era gata, pictura finalizându-se spre 1722. Biserica a primit hramul „Adormirea Maicii Domnului” și a devenit schit de călugări, fiind înzestrată cu o parte din fosta moșie a moșnenilor din Bordești, piedutã inițial cãtre Iane Dumbrãveanul, apoi cãtre cãpitanul Costin și ajunsã în stãpânirea sa, probabil prin legãturi de rudenie: pădure, livadă, fâneață, loc de moară, vad de han și, mai ales, peste 40 de pogoane de vie.

                            Continuarea în ediția de mâine