Centrul Cultural Vrancea și Consiliul Județean Vrancea vă invită luni, 18 august, de la ora 16.00, la Galeriile de Artă, la vernisajul expoziției „Expresivități grafice”. Vor fi expuse lucrările graficianului gălățean Tudor Șerban, ce prezintă elemente grafice care crează senzația unui spațiu aflat la granița dintre real și imaginar.
Tudor Șerban este absolvent al Universității de Arte și Design din Cluj-Napoca, secția grafică și șevalet. În prezent, activează ca asistent universitar doctor, în cadrul catedrei de pictură a Facultății de Arte, Universitatea Dunărea de Jos, Galați. „Consiliul Județean Vrancea și Centrul Cultural Vrancea vă invită, luni 18 august 2014, de la ora 16.00, la vernisajul expoziției «Expresivități grafice», a graficianului gălățean Tudor Șerban. Ce vom descoperi? Elemente grafice vizibile, cu trimiteri la figurativ, expresie umană, jocul de plin-gol dintre structuri organice și anorganice și contraste cromatice amintind de pop-art. Întâlnirea dintre figura umană, structurile organice și elementele grafice crează sentimentul unui spațiu aflat la granița dintre real și imaginar”, se arată într-un comunicat de presă al Centrului Cultural Vrancea.