Mai mulți elevi vrânceni au participat la Åcoala de vară „Tinerii de azi – Adulții de mâine”, organizată de Consiliul Național al Elevilor (CNE), care s-a desfășurat la malul mării la începutul lunii august.
Timp de șapte zile, cât a durat evenimentul, participanții au avut ocazia să socializeze și au participat la diverse cursuri de autocunoaștere, intercunoaștere, comunicare, voluntariat, anti-drog și prim-ajutor. „Participanții, în număr de 50, provenind din peste 20 de județe ale țării, au avut ocazia, în cele 7 zile, să socializeze, să cunoască orașul Constanța într-un mod inedit, pe bicicletă, dar și să se dezvolte personal, participând activ la cursuri de autocunoaștere, intercunoaștere, comunicare, leadership, activism internațional și voluntariat, dar și cursuri antidrog și de prim-ajutor”, se arată într-un comunicat al CJE Vrancea.
Din județul nostru au participat la eveniment Tudor Codrin Bostan, președintele CJE, și trei membri ai organizației: Cosmin Daniel Tărăboacă, Mihăiță Sandu și Andrei Sbârnea. Pe lângă aceștia, au mai participat la școala de vară încă trei elevi selectați pe baza unor aplicații.