Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Liga 2 şi Divizia de OLD-BOYS, noutăţile ligii de minifotbal


În urma protocolului încheiat între organizatorii Ligii de minifotbal și organizatorii Cupei Sanorom de la Bolotești, Liga de minifotbal va demara înscrierile și pentru Liga 2, competiție ce se va desfășura la Bolotești începând cu 7 septembrie. Astfel, sezonul 2014/2015 va fi ultimul sezon în care se pot face înscrieri direct în Liga 1, urmând ca din sezonul viitor orice echipă nou înscrisă să pornească în campionat din Liga 2.
Faza locală a Cupei României la minifotbal se va desfășura cu toate echipele din cele două ligi, iar Cupa Ligii este noul trofeu pus în joc în acest sezon de organizatori. Divizia de Old-Boys este la prima ediție și este o competiție adresată jucătorilor cu vârsta de peste 35 ani și va demara începând cu data de 31 august. Sistemul de desfășurare a diviziei va fi stabilit împreună cu delegații echipelor participante la ședințele tehnice premergătoare campionatului local de old-boys, iar acestea vor putea participa la faza locală a Cupei României la minifotbal alături de echipele participante în Liga.
În competițiile organizate sub egida F.M.R au drept de joc jucătorii amatori cu vârste de la 18 ani (pot fi acceptați și jucători între 16-18 ani cu acordul părinților), iar jucatorii care activează în Liga 1, 2 și 3 de fotbal precum și cei din Liga 1 și 2 de futsal, nu au drept de joc în această competiție, aceasta fiind destinată exclusiv amatorilor. Jocurile se vor desfășura în week-end, în două reprize a 20 minute, cu play-off și play-out, iar viza medicală este obligatorie pentru toți participanții.
Informații se pot obține la telefon 0744.890.085 (pt.Liga 1 și Divizia de Old-Boys), tel.0744.524.029 (pentru Liga 2 ), pe www.campionateminifotbal.ro sau pe pagina de facebook a competiției, Liga Minifotbal Amatori Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?