Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Astăzi are loc a doua etapă de repartizare a posturilor din școli


Candidații care au obținut la examenul de Titularizare din 21 iulie cel puțin nota 5 la vor participa astăzi la a doua ședință de repartizare ce va fi organizată în sediul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, în sala de ședințe de la etajul întâi. Aceștia vor avea posibilitatea de a opta pentru posturile vacante sau incomplete și vor fi angajați în școli cu contract pe perioadă determinată.
    Reprezentanții ISJ Vrancea au afișat la sediul inspectoratului graficul cu intervalele orare în care se vor desfășura repartizările pe specializări. Astfel, în intervalul orar  9-12 sunt așteptați pentru repartizare educatorii și învățătorii, de la ora 12.30 pană la ora 14.00 vor fi repartizați profesorii de limba română, engleză și franceză, de la ora 14.00 până la ora 14.45 vor întra la repartiții profesorii de matematică, informatică, fizică și biologie. De la ora 14.45 la 15.30 vor fi repartizați cei de la geografie, istorie, filozofie, economie și educație antreprenorială, iar în intervalul 15.30-16.00 profesorii de educație muzicală, arte vizuale și educație fizică și sport. De la ora 16.00, vor fi repartizați cei care au dat examen pentru psihopedagogie specială, consiliere psihopedagogică, terapie educațională și religie ortodoxă, iar începând cu ora 16.45 vor fi repartizați cei care au dat examen la una din specializările disciplinelor tehnice.
    Pe lângă catedrele declarate inițial ca fiind cu viabilitate mai mică de un an sau incomplete se adaugă și cele 15 posturi rămase neocupate în prima etapă de repartizare din data de 31 iulie. Aceste catedre au fost transformate în catedre cu contract pe perioadă determinată.
    GRAFICUL ședinței publice poate fi consultat AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?