Toți furnizorii de servicii medicale din Vrancea au posibilitatea tehnică, începând de astăzi, să raporteze zilnic situația consumurilor financiare. Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea spun că, în urma unei adrese primite de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, site-ul va deveni disponibil pentru furnizori, dar și pentru pacienți, care vor putea verifica ce bugete disponibile mai au laboratoarele de analize medicale și clinicile de imagistică. „Am primit o adresă de la CNAS prin care ne anunță că site-ul este disponibil. Astfel, de mâine (astăzi – n.r.) vom introduce bugetele aferente fiecărui furnizor de servicii medicale, dar și cât au consumat. De asemenea, pacienții vor putea afla, accesând site-ul www.casvn.ro, secțiunea „Paraclinice”, de ce bugete dispun laboratoarele de analize medicale și clinicile de imagistică”, ne-a precizat Mihai Copaci, șeful CAS. Aceste raportări zilnice ar fi trebuit să se facă de la începutul lunii iulie, dar aplicațiile informatice ale CNAS nu au fost funcționale. Astfel, de acum, toți furnizorii vor fi obligați să precizeze ce bani mai au și ce sume au cheltuit zi de zi.