Evenimente rutiere
La data de 26 iulie a.c., ora 22.20, polițiștii din Tulnici l-au depistat pe I. Fănică, de 54 ani, din comuna Păulești în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere și având o concentrație de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.
La data de 27 iulie a.c., ora 06.55, polițiștii adjudeni l-au depistat pe T. Marius Aurel, de 21 ani, din comuna Dealul Morii, județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism având autorizația de circulație provizorie expirată din data de 26.07.2014. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar autoturismul a fost indisponibilizat.
La data de 27 iulie a.c., ora 07.40, polițiștii din Odobești l-au depistat pe DN 2M, pe C. Adrian Ticu, de 26 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având autorizația de circulație provizorie expirată din data de 26.07.2014. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar autoturismul a fost indisponibilizat.
La data de 27 iulie a.c.,, ora 07.57, pe DN 2, zona Tișița, polițiștii l-au depistat pe S. Vasile, de 54 ani, din Rm. Sărat, județul Buzău, în timp ce conducea un autoturism având o concentrație de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Persoană dispărută, găsită de polițiști
La data de 27 iulie a.c., ora 12.20, polițiștii din Tătăranu au identificat-o pe P. Ioana, de 82 ani, dispărută de la domiciliu din data de 25.07.2014. Victima nu prezenta urme de violență, nu a necesitat îngrijiri medicale și a fost încredințată familiei.
Agresiuni cercetate de polițiști
La data de 26 iulie a.c., ora 00.25, polițiștii adjudeni au fost sesizați de P. George, de 27 ani, din comuna Ștefan cel Mare, județul Bacău, despre faptul că ar fi fost agresat fizic de mai multe persoane, care i-ar fi spart geamurile autoturismului său. În urma verificărilor efectuate cu operativitate, polițiștii i-au identificat pe presupușii agresori, respectiv P. Costel, de 26 ani, R. Daniel, de 32 ani și L. Ionuț, de 18 ani, toți din municipiul Onești, județul Bacău, cercetările fiind continuate în vederea documentării activității infracționale.
La data de 27 iulie a.c., ora 15.45, polițiștii din Păunești au fost sesizați despre faptul că N. Georgel, de 42 ani, din localitate, pe fondul consumului de alcool, a pătruns într-un bar din localitate și a distrus cu pumnii ușa de acces și a spart mai multe geamuri. Polițiștii ajunși cu operativitate la fața locului au aplanat conflictul și deoarece bărbatul prezenta multiple tăieturi, a fost transportat la Spitalul Municipal Adjud în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal și se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
La data de 27 iulie a.c., ora 20.21, polițiștii din Cârligele, au fost sesizați despre faptul că în urma unui conflict spontan, C. Viorel, de 33 ani, din localitate, a fost lovit în zona capului de fratele acestuia, C. Dumitru, de 43 ani, din aceeași localitate. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului.
Radare
DN2-E85: Călimănești- Haret; Pufești- Domnești; Garoafa-Bizighești; Golești – Garoafa; Golești – Focșani; Dumbrăveni-Urechești; Sl.Bradului-Obrejița; Urechești-Popești; Focșani; Mărășești; Adjud;
DN 23 : Răstoaca; Vulturu;
DN 2D: Bolotești; Vidra;
DN 2L: Panciu; Campuri.