Concordatul preventiv de la ENET a fost amânat pentru luna noiembrie de magistrații vrânceni. Termenul a fost acordat la solicitarea producătorului de energie termică ENET care vrea să „finalizeze o nouă ofertă de concordat preventiv”. Chiar dacă termenul este destul de îndepărtat, cei de la ENET pot răsufla ușurați deoarece în această perioadă nu trebuie să plătească decât datoriile curente către creditori după ce a fost suspendată plata dobânzilor și penalităților.
ENET vrea să prezinte o nouă ofertă creditorilor după ce primele discuții nu au avut rezultate foarte bune, în special în ceea ce privește datoriile gestionate de Ministerul de Finanțe. Una dintre variante este ca creditorii ENET să primească acțiuni pe care să le răscumpere într-un termen care va fi stabilit de comun acord. Negocierile se derulează cu greutate deoarece Ministerul de Finanțe trebuie să respecte noile reguli ale deficitului bugetar, celebrul MTO (obiective pe termen mediu) prin care Comisia Europeană încearcă să se asigure că deficitele publice nu vor mai depăși pragul de 3% din PIB nici în condiții de contracție economică. Potrivit legii 381 din 2009, cea după care se judecă în dosarul ENET, concordatul preventiv este un contract încheiat între debitor și creditorii care dețin cel puțin două treimi din valoarea creanțelor acceptate și necontestate. În baza acestui contract este propus un plan de redresare a societății și de acoperire a creanțelor creditorilor, care la rândul lor acceptă să sprijine eforturile debitorului de depășire a dificultății în care se află întreprinderea acestuia. Este o măsură dedicată companiilor aflate în dificultate financiară, fără a fi în stare de insolvență. Prin procedura concordatului preventiv, creditorii trebuie să fie convinși să accepte planul Enet-ului, precum și să admită faptul că și-ar putea încasa banii în condiții mai avantajoase prin încheierea concordatului, decât în cazul falimentului debitorului.
În cazul ENET, falimentul nu ar însemna decât pierderea a sute de miliarde de lei vechi de către creditori. Conform datelor de la Ministerul Finanțelor Publice, datoriile totale ale ENET au ajuns la 132 milioane lei, în vreme de creanțele sunt de 26 milioane lei. Pe de altă parte, societatea beneficiază de utilaje și o rețea de distribuție modernizate care i-ar permite să elimine pierderile și să lucreze pe profit în următorii ani.