Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO:Primăria trage tare cu giratoriul de la Comcereal. Muncitorii n-au avut odihnă nici duminică


Åžoferii care au ajuns ieri, în duminica Sfântului Ilie, în zona giratoriului de la Comcereal, la intersecția bulevardelor București și Unirii cu străzile Anghel Saligny și 1 Decembrie 1918 din Focșani, au putut constata că traficul era blocat, circulându-se pe un singur fir, alternativ. În zonă se aflau polițiști de la Rutieră și de la Poliția Locală. În giratoriu se turna asfalt, iar cozile de mașini se întindeau pe câțiva zeci de metri. Cel mai probabil, constructorul trage tare să termine lucrările până la finele lunii august, după cum a precizat primarul Decebal Bacinschi. 
 La finele lunii iunie, primarul Bacinschi declara: „Am vizitat lucrările la această intersecție care va fi redesenată în totalitate prin intermediul acestui sens giratoriu. Au existat probleme foarte mari deoarece sunt rețele foarte multe care implică lucrări suplimentare. Este vorba de Electrica, Distrigaz, Cup, Enet, iar toate aceste rețele trebuiau deviate. Ce a fost greu am reușit să deviem și trecem acum la reabilitarea părții de infrastructură a drumului. După ce vom rezolva această problemă vom trasa sensul giratoriu și cred că ne apropiem de ultima lucrare la această investiție, respectiv asfaltare. Termenul de finalizare este luna noiembrie însă am discutat cu constructorul care a promis că la finalul lunii august lucrarea va fi gata”.  


4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?