Examenul de Definitivat de anul acesta a fost promovat de 80 dintre cei 130 de candidați. O singură candidată a reușit să obțină nota 10. Aceasta este Dorina Cristina Lungu, educatoare la Școala din Mera. Cea mai mică notă obținută de un candidat a fost 3.90, cu care a fost notat Viorel Simionescu. Foarte mulți candidați au obținut însă punctaje la limită, respectiv între 7 și 8, ceea ce înseamnă că nu este exclus ca în urma soluționării contestațiilor, 30 la număr, procentul de promovare să mai crească ușor.
Examenul de Definitivat a fost promovat de 61,53 % dintre profesorii din Vrancea. Potrivit cifrelor parțiale comunicate de Inspectoratul Åcolar Județean Vrancea, în urma evaluării lucrărilor în centrele constituite la nivel național, 80 de candidați au obținut note peste 8, dobândind astfel dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Dintre aceștia, 58 au obținut note între 8-8,99, 21 – note între 9-9,99, iar un candidat a obținut nota 10.
Chiar dacă rezultatele nu au fost dintre cele mai bune, estimările cele mai optimiste făcute inițial de cei din conducerea Inspectoratului Åcolar Județean Vrancea s-au adeverit în mare măsură. „Procentul de anul acesta, înainte de contestații, este de 61,53%, procent care dovedește faptul că profesorii s-au apucat de învățat și dorec să se perfecționeze”, a subliniat Luminița Balaban, inspector școlar general adjunct.
Pe lista candidaților mai puțin fericiți se numără și profesorul de desen Ovidiu Octavian Opaiț, de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani, care a susținut acest examen pentru a doua oară. De data aceasta a fost notat cu 6,65. De cealaltă parte, Elena Mateiu, colegă de cancelarie cu Opaiț, a promovat examenul de definitivat cu nota 9,25, la Limba și Literatura Română. Rezultatele finale la examenul național de definitivare în învățământul preuniversitar vor fi afișate joi, 24 iulie.
Rezultatele la Definitivat, înaintea contestațiilor
aici