Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Sfântul Ilie – Interdicţii, obiceiuri şi reţeta unei DELICIOASE plăcinte cu mere


Sfântul Ilie se sărbătorește pe 20 iulie, în fiecare an, fiind considerat, în tradiția populară, divinitate a fulgerului și dușman al forțelor malefice. Conform etnografului Marcel Lapteș, „poporul îl celebreză pe Sfântul Ilie ca fiind patronul verii caniculare și a frământărilor meteorologice” deoarece „răcorește atmosfera desfăcând ploile și fulgerând demonii”.
Sărbătoarea Sfântului Ilie aduce cu sine o serie de interdicții și obiceiuri creștine sau păgâne:
 Când plouă cu tunete și fugere, sătenii din Èšara Hațegului înfig în pământ un toiag cu  mâner de metal
 Nu se taie mere cu cuțitul de Sfântul Ilie deoarece se consideră că următoarele 7 zile vor aduce furtuni crâncene și grindină
 Copiii nu au voie să arunce mere în sus ca să nu atragă grindină asupra holdelor
 De Sfântul Ilie se duc la biserică, spre sfințire, mere, prune și pere văratice pentru a atrage belșug de rod și în anii următori
 Femeile nu aprindeau deloc focul în vatră și nici nu lucrau de Sfântul Ilie de teamă că Sfântul le va pedepsi cu trăznet și grindină
În mitologia românească, sărbătoarea Sântului Ilie se extinde prin Săptămâna Pârliilor, Parliile fiind cele 3 surori ale lui Santilie; cele 3 divinități care pârjolesc recoltele celor care nu le respectă zilele se sărbătoresc în perioada 20 – 22 iulie.
Moșii de Sântilie
În ajunul sau în ziua de Sfântul Ilie se sărbătoresc Moșii de Sântilie, când femeile cu copii morți dau de pomană: mere, covrigi, colaci, mâncăruri preparate și însoțite de lumânări aprinse. Se credea că în această zi sufletele morților, îndeosebi sufletele copiilor, s-ar întoarce acasă pentru a fi ospătate de cei vii. Tot acum se curăță mormintele în cimitire, se împart vase de lut pline cu mâncare sau apă.
Considerat și patron al merelor verzi, timpurii, Sântilie dă dezlegare la consumul acestor fructe.  De aceea de Sfântul Ilie se prepară, în mod tradițional, plăcinta cu mere sântiliești.
Plăcintă cu mere sântiliești 
Ingrediente:
Pentru aluat: 
 250 g. făină albă Gold Maya, 
 140 g. unt
 6 lingurițe apă rece
 Un vîrf de cuțit sare
Pentru umplutură:
 4-5 mere
 Zahăr după gust
 Scorțișoară – opțional
Preparare umplutură
Merele se spală, se curăță și se dau pe răzătoarea mare. Peste merele răzuite se pune zahărul și se lasă să se topească în timp ce se prepară aluatul.
Preparare aluat – varianta 1
Se cerne făina Gold Maya într-un castron și se amestecă bine cu apă și sare, apoi se frământă până devine un aluat moale. Se întinde aluatul, se adaugă untul și se învelește bine în aluat, apoi se frământă aluatul energic până ce se topește untul. 
Preparare aluat – varianta 2
Se cerne făina și sarea într-un castron, apoi se adaugă untul rece tăiat în bucățele; se amestecă totul cu mâna sau cu un mixer până ce are consistența unui pesmet. Se adaugă apă rece și se frământă până ce se obține un aluat dens, însă ușor de modelat. 
Indiferent de modul în care a fost preparat, aluatul trebuie să fie suficient pentru o placintă coaptă într-o tavă rotundă cu diametrul de 25 de centimetri. După preparare, se împarte aluatul în două bucăți: prima bucată de aluat se întinde în tavă și se dă la copt iar a doua bucată de aluat se păstrează pe masă. După ce bucata de aluat de la cuptor este pe jumătate coaptă, se adaugă umplutura din mere și zahăr, apoi se învelește cu a doua bucată de aluat.
Se coace la foc moale timp de 40 – 60 minute (în funcție de cuptor).
Secretul bucătarului
Pentru ca umplutura să aibă un gust mai bun și să nu „lase apă”, merele se vor tăia bucăți mai mari sau se vor rade sub formă de fășii sau felii, pe răzatoarea cu o singură crestătură.
Când este gata plăcinta cu mere sântiliești, trebuie să fie perfect desprinsă de marginile tăvii (care nu se unge cu nimic înainte de a pune foaia).
Mod de servire
Se poate presăra zahăr peste plăcintă și se taie în bucăți când este complet rece.
 Informațiile vă sunt oferite în cadrul campaniei de comunicare online „Cultura și tainele pâinii”, derulată de agenția Russenart Comunications în parteneriat cu brandul Gold Maya, în perioada iunie 2014 – mai 2015. Mai multe detalii despre proiect pot fi gasite pe site-ul www.desprepaine.ro, pe blogul  www.desprepaine.wordpress.com si pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/desprepaine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?