Școală de vară pentru „Tinerii de azi – Adulții de mâine”

0
910


Mai mulți membri ai Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Vrancea participă la Școala de vară „Tinerii de azi – Adulții de mâine”, ce are loc la Constanța în perioada 27 iulie – 4 august. Din județul nostru vor participa trei reprezentanți ai CJE, printre care și Codrin Bostan (FOTO), liderul elevilor vrânceni, la care se adaugă alte 3 persoane din afara organizației. 
Obiectivul principal al evenimentului este implicarea tinerilor în acțiuni practice și schimburi de experiență, menite să îi ajute pe aceștia să se dezvolte armonios, într-o societate din ce în ce mai pragmatică și multilateral dezvoltată. Școala de Vară nu este doar un prilej de socializare, ci are și o componentă cultural-educațională, prin care tinerii vor cunoaște istoria orașului Constanța, vor participa la cursuri de comunicare, autocunoaștere și dezvoltare personală, optimism, antidrog, leadership și activism internațional, susținute de specialiști recunoscuți la nivel național și internațional. Nu în ultimul rând, are rolul de încurajare a tinerilor prin implicarea activă în societate, în construirea unui viitor propice dezvoltării de idei. De asemenea, nu vor lipsi discuțiile libere cu invitați speciali, respectiv oameni de succes și modele de viață, de la artiști până la oameni de cultură. Finalul școlii de vară va fi sărbătorit printr-un foc de tabară. 
La nivel național, s-au înscris în vederea participării la această tabără de vară peste 100 de persoane, dar au fost selectați pe baza aplicațiilor doar 50 de tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 23 de ani. Dintre aceștia, 25 sunt membri ai Consiliului Elevilor, iar 25 sunt tineri din afara organizației, respectiv elevi și studenți. Astfel, vor fi prezenți la Constanța, în cadrul Școlii de vară, tineri din 22 de județe. Evenimentul este organizat de Consiliul Național al Elevilor (CNE), prin Consiliile Județene ale Elevilor din Constanța și Vrancea, alături de Asociația Tinerilor pentru România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here