Pentru al treilea an consecutiv, Bucureșul va găzdui, în zilele de 26-27 iulie, în Piața Universității, cel mai puternic turneu de baschet 3Ã3 din Sud-Estul Europei, Raiffeisen Bank Bucharest Challenger. 16 echipe, dintre care patru românești, vor lupta pentru un loc în circuitul mondial, FIBA 3Ã3 World Tour. Componenții naționalei României, care a atins faza sferturilor de finală la Campionatul Mondial de la Moscova, din luna iunie, sunt principalii favoriți ai turneului dotat cu premii în valoare totală de 5000 de dolari.
Angel Santana, Cătălin Vlaicu, Bogdan Popescu și Vasile Åtefan sunt neînvinși în acest sezon în competițiile interne, bifând trei succese din tot atâtea posibile în turneele Sport Arena Streetball și fiind la un pas de o istorică semifinală la Mondiale, după ce în sfeturi au cedat, în prelungiri, cu Serbia. Alte trei echipe românești, alături de formații din Albania, Andorra, Bosnia, Bulgaria, Croația, Georgia, Kosovo, Macedonia, Polonia, Rusia, Serbia și Spania se vor încleșta pe parcursul celor două zile în plin centru al Capitalei.
Nu numai profesioniștii vor evolua în Piața Universității. În afara programului competiției, oricine poate juca baschet pe terenurile amenajate de Sport Arena, iar fanii vor avea parte de numeroase concursuri cu premii și competiții ad-hoc. Ediția de anul trecut, disputată tot în Piața Universității, a fost câștigată de echipa Novi Sad, din Serbia, care s-a calificat de la București la Mastersul FIBA 3Ã3 World Tour de la Praga și avea apoi să ajungă până în ultimul act al circuitului mondial, la Istanbul.