Notarii publici au termen până vineri pentru depunerea declarației 208 referitoare la impozitul pe veniturile din tranzacțiile imobiliare. Conducerea Administrației Județene a Finanțelor Publice Vrancea arată că formularul 208 „Declarație informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal” trebuie completat și depus de notarii publici, iar în document trebuie menționate toate actele instrumentate în perioada de raportare de biroul notarial, inclusiv cele instrumentate la sediile secundare.
„Formularul 208 se completează și se depune de către notarii publici care au obligația calculării, încasării și virării impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal și va cuprinde informații privind tranzacțiile prin care s-au efectuat transferuri ale dreptului de proprietate și ale dezmembrămintelor acestuia asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, supuse impozitului pe venit, potrivit legii. Declarația se depune la organul fiscal în a cărui evidență fiscală biroul notarial este înregistrat ca plătitor de impozite, taxe și contribuții”, arată reprezentanții AJFP Vrancea.
Această declarație poate fi completată cu un program obținut fie de la AJFP, fie descărcat de pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Notarii publici depun declarația în format electronic, pe suport magnetic sau optic, care trebuie să fie însoțit de exemplarul în format hârtie, semnat și ștampilat, potrivit legii. „În cazul în care, după autentificarea actului sau întocmirea încheierii de finalizare în procedura succesorală de către notarul public, se constată erori sau omisiuni în calcularea și încasarea impozitului, acestea se vor soluționa conform procedurii de rectificare a impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal”, precizează AJFP.