Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO:Patru liceeni din Vrancea, la Microsoft România!


Patru elevi din Vrancea și șase din alte județe ale țării au fost invitați să participe, în data de 29 iulie, la o zi de lucru în cadrul companiei Microsoft România. 
Cei 4 elevi vrânceni sunt Mihai Gonciar de la Colegiul Național Unirea, Doni-Marius Ștefan de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, Ioana Anghel și Ionuț Bratu de la Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu” Mărășești. Ei au fost selectați de mentorii lor, alături de alți șase elevi din Mediaș, Onești, Târgu Jiu, Târgoviște și Sibiu. Adolescenții au făcut parte dintre cei 100 de elevi de liceu din Focșani și Mărășești care au participat la Programul pilot de mentorat în carieră „Opening Opportunities”, coordonat local de Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, care se apropie de final.
 Potrivit comunicatului de presă trimis redacției noastre, liceenii vor avea ocazia să discute cu angajații Microsoft despre cum arată și cum este organizată o zi de muncă într-o companie multinațională, dar și despre cum pot ajunge să își cultive acele abilități de muncă necesare pe o piață de muncă unde tehnologia este parte integrantă. Elevii din Focșani se vor întâlni la București și cu voluntarii Microsoft, care le-au fost mentori în ultimele patru luni. „Ne-am bucurat mult când am început să lucrăm cu voluntarii de la Microsoft România în acest proiect pentru că împărtășim aceeași viziune despre necesitatea ca elevii să aibă o imagine cât mai exactă a pieții muncii cât mai devreme, astfel încât să își poată valorifica la adevăratul potențial cât mai multe dintre abilități. Suntem foarte încântați că putem completa sesiunile de mentorat, pe care elevi le-au avut online în ultimele luni ale proiectului, cu această sesiune practică de activitate, care poate că le va oferi noi informații despre unde este cel mai nevoie de potențialul lor imens, în această lume din ce în ce mai tehnologizată”, a declarat Elena Coman, TechSoup România – manager de programe.  
La rândul său, bibliotecarul formator Margareta Tătăruș, coordonatoarea proiectului Opening Opportunities în Vrancea, a precizat că „în cadrul aceluiași proiect au participat, în luna mai, la un eveniment live în București șase eleve de liceu, din Focșani și Mărășești, la Impact Hub, unde patru tineri, care lucrează în domeniul IT, fac performanță. Aceștia i-au inspirat pe cei 100 de elevi din Vrancea să viseze, să muncească pentru visele lor și să aibă încredere că vor reuși. Proiectul acesta poate continua cu succes. Are pentru cine și are cu cine. Avem tineri minunați, inteligenți, cu un mare potențial, pe care trebuie să-i sprijinim să-și găsească încrederea și să le oferim cadrul necesar pentru a-și spori capacitatea de a crea tot ce-și doresc. Iar asta chiar putem face pentru ei”. 
 Proiectul Opening Opportunities este un proiect de mentorat în alegerea carierei derulat de Asociația TechSoup România și Biblionet, cu sprijinul Microsoft România, în care mentori Microsoft ajută liceeni să își dezvolte un plan de carieră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?