Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

A murit rapsodul Gheorghe Sima, cunoscut drept nepotul lui Moş Ion Roată


Gheorghe Sima, rapsod popular din comuna Câmpuri, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 90 de ani. „Domnul Gheorghe Sima este un rapsod popular ce a făcut cinste Căminului Cultural și comunei Câmpuri prin numeroasele participări la activitățile culturale în cadrul festivalurilor folclorice de la nivelul județului Vrancea și din țară. Va rămâne veșnic în memoria noastră”, anunță colectivul de conducere al Căminului Cultural și Primăriei Câmpuri.
 Gheorghe Sima a fost prezentat mult timp, încă de pe vremea lui Ceaușescu, drept strănepotul lui Moș Ion Roată. În 2007, Gheorghe Sima declara pentru Monitorul de Vrancea că a fost ales ca simbol al comunei pentru că se pricepea să cânte la fluier și să recite poezii. „Așa este, m-a ales pe mine când au venit de la județ ca să fiu nepotul lui Moș Ion Roată, pentru că atunci când au stat de vorbă cu Ion Roată din Gura Văii, acesta nu a știut nici să cînte, nici să recite poezii. De asta m-au ales pe mine și m-au dus pe la tot felul de evenimente și la Focșani și la București”, declara Gheorghe Sima. Doi bătrâni din satul Gura Văii, comuna Cîmpuri, Ion Roată și Vasile Baldovin – Roată susțineau atunci că ei și copiii lor sunt singurii descendenți ai legendarului Moș Ion Roată. „Eu sunt înrudit cu Moș Ion Roată după mamă, prin niște veri care se înrudesc cu fata lui. Oricum, dacă este să mă întrebați pe mine, cred că toți locuitorii comunei Cîmpuri sunt descendenții lui Moș Ion Roată”, a povestit Gheorghe Sima.
 În 2003, rapsodul de la Ansamblul „Doina Vrancei” a rămas fără casă după ce aceasta i-a fost mistuită într-un incendiu. „Am pierdut tot. Toate costumele cu care mă prezentam la festivaluri, toată aparatura, tot. Nu mai am chef nici de mâncare nici de nimic”, spunea atunci rapsodul. Consiliul Județean, Prefectura, Centrul de Creație Populară și Primăria Câmpuri au sărit în sprijinul lui Gheoghe Sima după ce „Monitorul de Vrancea” a relatat, pe larg, cazul acestuia.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?