Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Tichetele „Euro 200” au ajuns la Inspectoratul Școlar


Tichetele valorice în vederea achiziționării de computere, în cadrul programului „Euro 200”, au ajuns la sediul Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. Directorii unităților de învățământ pot veni să le ridice începând de astăzi, timp de o săptămână. 
Cei 600 de elevii care au fost acceptați în cadrul programului se pot prezenta așadar la secretariatele unităților de învățământ de care aparțin pentru a-și ridica bonurile valorice atât de necesare în achiziționarea sistemelor PC. Achiziționarea calculatoarelor va fi posibilă până la data de 31 august, inclusiv. Astfel, elevii au la dispoziție mai bine de o lună, suficient timp pentru a ridica tichetul și a achiziționa calculatorul. După expirarea acestor termene, bonurile valorice nu vor mai putea fi folosite în vederea achiziționării de calculatoare prin programul „Euro 200”. 
În cadrul acestui program, elevii ce provin din familii cu posibilități materiale modeste pot beneficia de un bon valoric cu valoarea echivalentă sumei de 200 de euro, cu care pot achiziționa un sistem PC de la dealerii IT. Programul „Euro 200” este adresat atât elevilor cât și studenților, care au până în 26 de ani, ce provin din familii cu venit brut lunar de maximum 150 de lei pe membru de familie. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?