E scris din inimă! A SERVI. Conștient că scrisul, ca și vorbitul, poate liniști durerile sufletești voi așterne adevăruri știute și, poate, neștiute despre bunul meu coleg-prieten, Victor HUCI… o stea sclipitoare în arta pilotajului care a ars – și la propriu și la figurat – în propriul ei vis pentru a împlini năzuința de a zbura. Acest om minunat născut și crescut sub crezul onoarei a deschis drum nou impetuozității pentru a se depăși pe el însuși, s-a întrecut cu toți ceilalți și, asumându-și experiențe noi în fiecare zi, a înfruntat toate adversitățile vremurilor pentru progres și Patrie.
Întreaga lui ființă fizică, morală și intelectuală a urmărit un singur scop: a servi. Ca el, puțini știu că zborul în toate clipele nu admite jumătăți de măsură, îi trebuie totul ori nimic. De fiecare dată simțeam în atitudinea sa puterea fierului și suplețea gândului rebel de a zbura. Lângă el, în fâlfâitul aripilor și zbuciumul anilor de formare ca pilot militar, întotdeauna trăiam un sentiment de uimire, de fascinație și de tăinicie. Ulterior, deși asudam în misiuni aerine de pe piste diferite, când ne întâlneam, ne salutam bărbătește, fără pupături, „că doar nu suntem dăia/homo” și apoi, nerebdător, întreba: „jură Lenin, câte ore ai pe iubitul tău supersonic”? (Lenin, de la Ninel, citit de la urmă). Îi plăcea acest pseudonim găsit de prietenul nostru comun Maricel ARION, zis Mardafu (D-zeu să-l odihnească în pace, a fost răpus de o cruntă boală!). Doamne ce tripletă, ce confesări, ce acțiuni și planuri de viitor, ce sfaturi și sprijine reciproce, și toate astea pentru a rezista, a rezista, a rezista vieții cazone și, mai ales, pentru a face față „năstureilor plini de șmecherii și cu copilăria ciuntită pe nesimțite”.
După ce recunoșteam, zâmbea á la Charles BRONSON și continua sarcastic: „să știi că am dublu, dar dacă nu eram zămislit așa, musculos și îndesat, poate prea crăcănat, nu cred că rezistam. Însă, măi Lenine, nu mă las nici mort, doar am jurat împreună că la zbor să nu ne ia vr-un „năsturel” că ne apare vălul roșu de ciudă și nu ne rezistă creierul și, nu-i bine deloc, ha, ha, ha! Mai ții minte, erau și mieroși și pișicheri, doar să ia note mari la politicisme, și chiar luau dar, erau îndoctrinați destul de bine de mici pentru a li se înfrânge ușor gândirea în scopul executării ordinelor întocmai și la timp ha, ha, ha! Apoi au ajuns să se dădea balenă-n borcan, daaa… să recunoaștem cu de-al de tine că, la-nceput, în anul întâi erai băiatul mamei, dar eu, eu îi sfidam din priviri, căci nu mă pretam să fac uz de bicepși, ha, ha, ha! „.
Ce om, cât optimism insufla și ce ușor părea că trece peste greutăți, dar să te fi ferit D-zeu să-l lingușești, să-l minți sau să-ți calci cuvântul dat, te săgeta cu priviri albastre de gheață, îți vorbea la „foc automat”, verde-n față, de erai nevoit să-ți ceri scuze pe loc. Continuu tânjea după arșița pistei și sudoarea emoțiilor unice ale „botezului aerului”.
Iată ce dreptate avea când mi s-a destăinuit: „treci pe recepție și, dacă poți, contrazice-mă. La prima simplă comandă, după aterizare, proaspătul pilot mustit până-n rărunchi era îmbrățișat de instructor, adică de mine, cu celalți… puișori, apoi, ușooor îl legănam și, brusc, îl aruncam pe un pătul de scaieți. Și-i strigam în timpane: să nu uiți zburătorule, câte zile-s scrise-n stele, grijania trecerii de la cumințenia primilor tăi pași la privilegiul de a zbura pe care ți l-am dăruit eu cu toată răspunderea și cu aceleași emoții pe care le-am avut la „sosirea berzei” cu primul meu băiețel”.
După scoaterea la pensie la limită de vârstă, mă vizitează în regim de urgență la „arme îmbârligate” unde fusesem cocoțat după „experimentul Ciorogârla”, și-mi zice cu același zâmbet: „mânca-l-ar tata de general, am dat o fugă la tine cu două chestii. Da ia-mă în serios, oi fi tu mai mare-n grad, dar am doi flăcăi, aici sunt înaintea ta, deci de două ori mai responsabil”. Vin-la-moșu să te-nbrățișeze, ce, ai și tu ghiocei la tâmple, da să știi că-i în avantajul tău, subordonații te ascultă fără să comenteze da’ fac tot ce știu ei ha, ha, ha!
Îl prind de umeri și-l pup părintește pe frunte. Perplex, mărește ochii și șoptește suav: „ce faci, nu mă așteptam să te pervertești și tu!? Păi bine mă, după ce mă treceți pe linie moartă, mă scoateți afară ca pe o măsea stricată, tu, prietenul meu de-o viață, îmi dai acum și semnalul de adio, ca un tată când îi pleacă fiul în cătănie? Mai aveai să bâlbâi: mergi cu bine, D-zeu să te aibă-n pază! Ia, apropieți urechea aia bună lângă mine. De vrei să te fac să intri în istorie, ia aminte: n-am venit să-ți văd jilțul, zece vieți să fi avut și refuzam să-l ocup. Am sosit să-ți spun cum trebuie să aduceți plusvaloare relativă sistemului, da vedeți să nu o confundați cu cea absolută că asta duce la ore suplimentare de muncă și se supără iar, poporul”…
Nedumerit, căci de data asta nu a mai râs și n-a scos o iotă, o avalanșă de întrebări îmi dădeau ghes. Mucalitului meu prieten, oare să-i fi căzut din țigla de pe casă, să-l fi mușcat moliile în doar câteva luni de sedentarism. Ce formă de paranoia l-o fi lovit? Dar tot el mă aduce la…aterizare: „Ia, acum să văd dacă ai fost făcut general pe pile. Răspunde-mi la întrebarea asta și percep mintenaș dacă mai ești deștept: în căte țări din NATO se aplică retenția în sistem a personalului specializat în domenii de nișă? Stai, nu te grăbi, aici, pe primul loc, io zic fără să clipesc că-i domnul instructor de zbor, adică al doilea părinte spiritual al viitorului pilot, că doar el îți face botezul aerului, nu? Și acum zi, în cinci, opt sau zece țări cu oameni deștepti la conducere? Ascultați-mă bine, eliminarea specialiștilor din sistem este similar cu a-ți da foc la proprii bani adunați o viată cu sudoarea frunții și pitiți de nevastă. Măi, nu stați degeaba, uite și soluția generale, reținerea în sistem a oamenilor de valoare peste vârsta de pensionare, în nici un caz a pușlamalelor, se poate realiza prin aplicarea unui mănunghi de măsuri deștepte, care să întărească motivația piloților de a se identifica, în principu, cu o categorie socio-profesională apreciată și priveligiată, prin prisma recunoașterii de care se bucură în sistemul militar și în raporturile cu societatea civilă. Rezolvă asta la Forțele Aeriene Române, intri în istorie și-i faci geloși și pe cachioți și pe brostaci. Ei, trezeștete și răspunde-mi la întrebare!”.
Siderat de data aceasta, mi s-a făcut brusc poftă de o țuică și totodată de…a înscrie și eu. Victor marcase de vre-o două, trei ori, pe când eu aveam nu numai maieul ud… Când îl observ cu coada ochiului că a terminat toată…muniția și de îndată ce se aruncă-n fotoliu, îi răspund cu orice risc, aviatoricește: „hâtrul meu drag ai înnebunit, în loc să te duci la pescuit, la vânătoare pe trasee mirifice din țara asta râvnită nu numai de slavi, tu cumva mi-ai citit ultima carte”!?
Culmea, nu percutează! O fi, n-o fi bine!? Sunt clipe identice cu cele din momentul hotărârii de aterizare sub minima aerodromului. Cu greu mormăie: „da, a fost bună, ești mai al dacului ca mine, dar acum, acum cât te mai bagă lumea în seamă și încă ești în cărți, caută un hat mai larg de pământ să-l cumpărăm amândoi și să facem o pistă c-am pus ochii pe un avion ș-apoi te fac om, să vezi viață activă și revigorantă la pensie că sigur merităm. Ei, ce zici? Din două câte te-am rugat fă-o măcar pe prima, dacă nu pentru noi atunci zămislește-o pentru cei ce urmează sau sosește epoca dronelor?!?
Fantastic, era racordat la toate noutățile, la toate disciplinele, epata de la probleme de securitate națională la cotroversatele chestiuni specifice resurselor umane de nivel național, de la purificarea umană la astrologie sau la terapeutică. El mi-a dat imboldul de a consfinți, în lucrarea „Finețe aerodinamică fără fricțiuni și confuzii în era informațională”, proiectul unei puteri aeriene naționale credibile și adaptabile la viitoarele provocări. Orice problemă abordată o cunoștea complet și-ntotdeauna avea dreptate.
A avut dreptate și când s-a urcat la bordul aeronavei ultraușoare modificată și scoasă la zbor de casă, la zbor tehnic de testare pentru omologare, mai potrivit spus la un zbor de… castă într-o zi fatidică pentru el, pentru familia lui, soția și doi băieți, pentru frați, surori și prieteni.
Da, a avut dreptate, s-a urcat la bord având calitatea de pilot cu o bogată experiență profesională, cu mii de ore de zbor ca instructor al zecilor, poate sutelor de „boboci” de la BOBOC, de la Focșani, dar și din Angola.
Da, a avut dreptate, a fost la bord pentru că era un expert, recunoscut de studenți, colegi și de civilii cu aeronave proprii în dotare. Era maestru în a obloji pe cei cu mult trac, în a explica cu calmul înțeleptului și pe înțelesul începătorilor toate tainele acrobației la joasă înălțime. Nu întâmplător, după pensionare, s-a angajat pilot de încercare la Aerostar SA Bacău.
Nimeni nu poate ascunde adevărul post-mortem: această aeronavă „modificată pe genunchi”, vom demonstra în instanță acestă mârșăvie, avea mari probleme de echilibru, de stabilitate și maniabilitate din construcție și trebuia la bord un pilot-maestru-expert care să fie apt să iscodească, să simtă, să miroasă, să constate diagnosticul și să dea o soluție viabilă pentru că aeronava se încăpățâna, și de data aceasta, să încline puternic tot pe partea stângă și să zboare cu mare derapaj, pilotul fiind nevoit să dea comandă permanentă prin bracarea direcției.
Cutremurător!!!
Neglijența condamnabilă și intolerabilă a proprietarilor aeronavei scoasă la zbor tehnic de testare cu privire la lipsa măsurilor de asigurare de aerodrom, la lipsa protecției contra incendiului, la lipsa asistenței medicale de prim ajutor, la lipsa legăturii radio bilaterale „pilot- punct tehnic de conducere de la sol”, a facilitat și distrugea aeronavei prin ardere în totalitate și prinderea în lonjeroanele ei torsionate pe pilotul-inspector nou desemnat, Mircea Toader. Vâlvătaia flăcărilor ce au cuprins aeronava la impactul dur cu solul îl arde de viu. Cu eforturi supraomenești, pilotul-maestru Victor Huci, șocat de neputința de a interveni salvator datorită angajării spontane a aeronavei căruia i se auto-oprise motorul în decolare, cu ultimile eforturi iese din foc și se deplasează târâș aproximativ 20 m. de prăpăd.
După minute bune de așteptare în crunte dureri și clipe de groază, cu colegul la vedere arzând în chingi, silabisește noului venit în fugă, culmea, doar lucidul paznic de aerodrom: „du-te, du-te și trage-l pe Mircea din foc și apoi aduceți-mi apăăăă.. După zeci și zeci de minute de degringoladă, de haos generalizat, de orbecăire, vine un echipaj de ajutor.
Pilotul-maestru HUCI, jovialul și hâtrul Victor, cu căile superioare de respirație arse, cu „aripile rupte este depus” la terapie intensivă, în comă indusă, într-un spital de urgență aflat într-o cruuuntă săracie de medicamente. Timp de două săptămâni, după o luptă teribilă cu viața, este răpus de o moarte care a apărut pe porțile larg deschise de niște nelegiuiți.
Cu siguranță, lumea nu s-a oprit în loc pentru durerea lăsată în sufletul familiei și celor dragi lui.
Nevrednicii de constructori, veleitarii de proprietari de aeronavă făcută „din bucată cu bucată” au hotărât „la sol”, iată, o soluție criminală! Alimentare incompletă și asimetrică!!!
Culmea ipocriziei! Alimentare asimetrică peste un dezechilibru constructiv, reclamat și consemnat după două zboruri de testare, neremediate teoretico-științific „la sol” și trecut cu vederea sau… CU REMEDIERE INCALIFICABILÄ‚ „LA SOL”!!!
Cu siguranță va urma, tot „la sol”, o cercetare onestă și veridică…
Maestrul a decolat la „ESCADRILA DIN CERURI”! Zbor liniștit prietene! ”
FAMILIA,
CU SPIRIT PRACTIC ȘI PRIETENI OPORTUNI, PE CALEA REABILITÄ‚RII SOÈšULUI MORT CA VULTURII, ÎN ZBOR!
