Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Absolvenții vrânceni de nota 10, premiați de Guvernul Ponta


Cei mai valoroși elevi ai județului, care au obținut media 10 la examenele naționale, au fost premiați ieri, în prezența părinților și a profesorilor. Premierea a avut loc la sediul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea. Cei 7 elevi care au obținut 10 pe linie la examenul de Evaluare Națională și absolventa Colegiului Cuza  care a obținut media maximă la Bacalaureat, au primit câte o diplomă de excelență semnată de Victor Ponta, premierul României, și de ministrul Educației Naționale Remus Pricopie, dar și câte un plic, în care se aflau bani, 2000 de lei în cazul absolvenților de gimnaziu și 3000 de lei în cazul tinerei care a absolvit liceul. 
Absolvenții au fost felicitați și premiați în biroul inspectorului școlar general Vasilica Zaharia, chiar de ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, în cadrul unei videoconferințe. „Am avut un an ca de obicei, lung, complicat, dar cred că avem și rezultate și așa cum anul trecut am început această serie a premierilor cu absolvenții de Bacalaureat cu nota 10, anul acesta Guvernul a decis extinderea acestei premieri, nu doar la nivelul Bacalaureatului ci și la nivelul Evaluării Naționale. Cred că este o performanță, cred că cei care pot să ne vorbească ce înseamnă să iei 10 sunt exact cei pe care îi premiem astăzi”, a specificat ministrul Pricopie. 
Reprezentanții ISJ s-au declarat mulțumiți de munca elevilor de la școlile generale și de la liceu, care au obținut medii de zece la examenele naționale din acest an. Premierea a fost făcută de inspectorul școlar general Vasilica Zaharia, în prezența părinților, profesorilor și a directorilor de unități școlare. „Felicit elevii, profesorii care le-au fost alături și i-au îndrumat, felicit și corpul profesoral care a stat alături de noi permanent, colegii inspectori și nu în ultimul rând pe dumneavostră, că apreciați munca acestor copii. Vreau să felicit în mod deosebit pe absolventa de liceu care a obținut media 10, a intrat la liceu cu media 10 la evaluare națională și a terminat cu 10”, a precizat Vasilica Zaharia. 
Cei 8 absolvenți cu medii de 10 au primit de la inspectorul general diplomele de excelență și plicurile cu bani. Absolventa de liceu cu media 10 este Maria Mănăilă, de la Colegiul Național „Al. I. Cuza”, care a primit suma de 3.000 de lei. Cât îi privește pe absolvenții de clasa a VIII-a, patru dintre aceștia sunt de la Școala „Duiliu Zamfirescu”, respectiv Andreea Nicoleta Palade, Åžtefania Frunză, Diana Nichițoiu și Mihai Cristian Cherecheșu. Teodora Claudia Olaru a fost elevă a Colegiului Național „Unirea”, iar Bianca Elena Oprișan și Denisa Fusaru sunt absolvenți ai Școlii „Ștefan cel Mare”. Cei șapte au primit câte 2.000 de lei. 
       Educația, temeiul societății
Premiații au declarat că se bucură pentru atenția acordată de membrii Guvernului, iar banii primiți spun că îi vor folosi pentru achiziția de materiale informative, dar și pentru a se relaxa în perioada vacanței. „Sunt foarte fericită că se premiază rezultatele bune în educație. Pentru mine, educația este temeiul societății și consider că România se va ridica numai prin oameni profesioniști și cultivați. Mă bucur să văd această premiere, toți colegii mei o merită pentru atâția ani de studiu susținut ca și mine și este un sentiment minunat”, a precizat Maria Mănăilă, care se pregătește pentru admiterea la Facultatea de Medicină din Iași. 
Și absolvenții de gimnaziu au declarat că sunt mândri pentru rezultatele obținute, dar încă nu știu cum vor cheltui banii primiți „Mă bucur că s-au gândit să recompenseze elevii care au muncit, dar nu știu ce voi face cu banii, probabil că îi voi păstra și când voi avea nevoie de ei îi voi folosi”, a spus Bianca Oprișan. O altă zecistă apreciază gestul Guvernului, iar cu banii primiți își va cumpăra cărți pentru a avea ce lectura în perioada vacanței. „Eu sunt mulțumită că s-au gândit să recompenseze elevii și sper ca acest premiu să încurajeze generațiile următoare spre cheia succesului. Probabil că prima idee care îmi vine în minte este să intru în prima librărie și să-mi cumpăr cărți din acești bani”, a spus Denisa Fusaru.
În toată țara, doar 10 candidați au obținut media maximă la Bacalaureat, iar la Exaluarea Națională 225 de copii au primit punctajul maxim la cele două probe din cadrul examenului. Valoarea premiilor pentru copiii din Vrancea este de 17.000 lei. La evenimantul de ieri a luat parte și inspectorul școlar general adjunct Luminița Balaban, cât și reprezentanți ai Sindicatului Liber din Învățământ.

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?