Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

INFOPOL



SITUAÈšIA TRAFICULUI LA ORA 7:15

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Române informează că, la această oră (7:15), nu sunt semnalate autostrăzi sau drumuri naționale cu circulația întreruptă din cauza unor accidente rutiere.

În judetul Arges, pe DN67B Pitești — Drăgășani, traficul rutier este întrerupt la kilometrul 175+900 de metri, la intrarea în localitatea Poiana Lacului dinspre Pitesti, din cauza unui pod avariat. Circulația a fost deviată pe DN65 Pitești — Slatina — Găneasa, DN64 Găneasa — Drăgășani. Există și rute ocolitoare alcătuite din drumuri județene sau comunale, pe care le pot folosi locuitorii din zonă.

În judetul Hunedoara, pe DN7A, traficul rutier este întrerupt la ieșirea din localitatea Jieț către Petroșani (între kilometrii 103+600 si 105+120 de metri), din cauza unei alunecări de teren care a afectat corpul drumului. Autovehiculele sunt deviate prin orașul Petrila (pe DJ 709H).
Până în data de 15 noiembrie 2014, din cauza unor lucrări, se întrerupe circulația rutieră pentru toate categoriile de autovehicule pe DN66 Bumbești Jiu — Petroșani, între kilometrii 93+500 de metri și 126, de luni până vineri, în intervalele orare 7:00-12:00 și 14:00-19:30. Pe respectivul segment de drum, în perioadele în care traficul rutier nu este întrerupt, se circulă cu unele restricții.
Rute ocolitoare:

—DN67 Târgu Jiu — Râmnicu Vâlcea, DN7 Râmnicu Vâlcea — Sibiu — Sebeș — Simeria, DN66 Simeria — Hațeg — Petroșani;

—DN67 Târgu Jiu — Drobeta-Turnu Severin, DN6 Drobeta-Turnu Severin — Orșova — Caransebeș, DN68 Caransebeș — Hațeg, DN66 Hațeg — Petroșani;

—DN66 Târgu Jiu — Filiași, DN6 Filiași — Strehaia — Drobeta-Turnu Severin — Orșova — Caransebeș, DN68 Caransebeș — Hațeg, DN66 Hațeg — Petroșani.

Tot pe DN66, până la data de 30 septembrie 2014, între localitățile gorjene Iezureni și Bumbești-Jiu (kilometrii 83+030 — 92+150), de luni până sâmbătă, între orele 8:00 și 18:00, se restricționează circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5 tone. Acestea circulă deviat, pe traseul Târgu Jiu (DN 66, kilometrul 83 + 30 de metri) — DJ 665 (Curtișoara — Tetila) — DC 3 (Tetila — Bumbești-Jiu) — Bumbești-Jiu (DN 66, kilometrul 92+150 de metri). Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone vor tranzita tronsonul DN 66 cuprins între kilometrii 86 + 988 metri și 90 + 363 metri, cu respectarea restricției de viteză de maximum 40 km/ hși a indicațiilor piloților de circulație.

În județul Sibiu, pe DN7, la kilometrul 250+467 de metri, în localitatea Boița, se execută lucrări la un pod, iar traficul rutier se defășoară alternativ, cu ajutorul semafoarelor sau al piloților de dirijare. Tot în județul Sibiu, în zona Tălmaciu, se aplică marcaje rutiere, iar circulația se restricționează periodic, pe câte o bandă.
Începând din data de 1 iulie 2014, a fost deschis circulației publice DN7C — Transfăgărășan, pe întreg tronsonul cuprins între kilometrii 0 (Bascov, județul Argeș) și 151+955 de metri (intersecția cu DN1, zona Cârțișoara, județul Sibiu). De menționat este că pe tronsonul cuprins între Piscu Negru (km 104) și cabana Bâlea-Cascadă (km 130+800) se interzice circulația pe timpul nopții, în intervalul orar 21:00 — 7:00.

În județul Constanța, pe podul de la Agigea (DN39, km 8+988), până în data de 15 septembrie 2014, este permisă circulația pentru toate categoriile de autovehicule pe cele patru benzi. Totuși, se menține restricția de viteză de 50 km/ hși nu vor putea circula pe pod vehiculele agabaritice.

În județul Timiș, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone a fost restricționată pe DN68A Lugoj — Traian Vuia, între kilometrii 3+190 și 27+500 de metri, din cauza unor alunecări de teren care au afectat corpul drumului. Ruta ocolitoare este DN6 (Centura Lugoj) — autostrada A6 (Lugoj — nodul rutier Balint) — autostrada A1 (nodul rutier Balinț — intersecție cu DN68A).

Pe DN73C, în judetele Arges și Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeș — Burluși, între kilometrii 46 si 56, este restricționată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluși — Piatra, între kilometrii 56 și 61+434 de metri, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Pe DN7, în judetul Vâlcea, la kilometrul 159+530 de metri, în zona Milcoiu, din cauza unei alunecări de teren s-a rupt un zid de sprijin, o parte din acesta căzând pe partea carosabilă. Este blocată prima bandă a sensului de deplasare Pitesti — Râmnicu Vâlcea, traficul rutier desfășurându-se normal, pe a doua bandă.

În judetul Vrancea, în zona Jitia, o alunecare de teren a afectat terasamentul DN2N la kilometrul 46+800 de metri, iar traficul greu a fost restricționat.

În județul Suceava, pe DN2E Marginea — Clit, la kilometrul 63+392 de metri se circulă pe o bandă, alternativ, cu restricție pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza surpării unui podeț. Rută ocolotoare pentru traficul greu: DN17 Păltinoasa — Suceava, DN2 Suceava — intersecție cu DN2H, DN2H Milișăuți — Rădăuți, DN17A Rădăuți — Marginea. Pe DN29 Suceava — Botoșani se execută lucrări de modernizare. În unele locuri se circulă pe o bandă, alternativ.

Pe DN1 București — Brașov, restricția de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, se aplică, pe toată perioada anului, de luni până joi în intervalul orar 6:00 — 22:00, iar de vineri până duminică pe tot parcursul acestor zile (în intervalul orar 0:00 — 24:00).

În perioada 1 iulie — 31 august 2014, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1777/ 2004, cu modificările și completările ulterioare, circulația vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi restricționată la sfârșit de săptămână, astfel:
pe autostrada A2 București — Murfatlar, pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone:
pe sensul de parcurs București — Constanța — vinerea, între orele 12:00 și 24:00, iar sâmbăta între orele 6:00 și 14:00;
pe sensul de parcurs Constanța — București — duminică, între orele 12:00 și 24:00;
pe sensul de parcurs Fetești — Cernavodă — duminică, între orele 12:00 și 24:00;
pe DN39 Agigea — Mangalia, pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, în ambele sensuri, vinerea, între orele 12:00 și 22:00, iar sâmbăta și duminică, între orele 6:00 și 22:00;
pe DN22C Murfatlar — Cernavodă, pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, în ambele sensuri, duminică, între orele 12:00 și 24:00.

***

Nu sunt semnalate probleme deosebite referitoare la circulatia pe infrastructura feroviară și nici aeroporturi sau porturi maritime ori fluviale închise (cu excepția aeroportului Suceava, a cărui pistă este închisă pentru modernizare).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?