Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

GALERIE FOTO: Refacem plăcile din Piaţa Unirii la bustul gol. Următoarea ţintă: piatra cubică


Colegul Aurel Åželaru a ținut să-mi arate ieri o adâncitură în Bulevardul Unirii, zona unde principala arteră a municipiului este pavată cu piatră cubică. I-am spus s-o fotografieze, poate așa văd și autoritățile problema, apoi ne-am îndreptat spre Piața Unirii ca să luăm o înghețată de trandafiri și caramel cu sare de mare. Ne-am ridicat ochii spre cer, dar pergolele stricate, rupte, urâte, urâte, foarte, foarte urâte, ne-au determinat să ne îndreptăm privirile spre cei câțiva ocupanți ai unei terase.

 Odată ajunși în Piața Unirii am remarcat pentru a n oară cât de prost au fost realizate lucrările la pavaj, dar și o zonă delimitată de un gard din plasă. După această zonă, doi muncitori se luptau de zor cu plăcile, dar și cu căldura, lucrând la bustul gol. În pantaloni scurți și doar unul cu șapcă pe cap, oamenii dădeau cu mătura și cu mistria, arătându-le în același timp trecătorilor puțin din lenjeria intimă și mult din burți, tatuaje și lanțul gros. Acuma, dacă rezolvă adâncitura din piatra cubică, e mai puțin important dacă bustul e gol sau acoperit. 

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?