Robert Postolache, în vârstă de 7 ani, din Bălești, uimește pe toată lumea cu inteligența sa excepțională! Pur și simplu, acest copilaș știe la perfecție tabla înmulțirii, face în minte adunări dintre cele mai complicate, scrie și citește aproape perfect! Mai mult, are talent vocal, este extrem de sociabil și curios și nu contenește să-și surprindă familia și prietenii cu aptitudinile sale nemaipomenite pentru un copilaș de vârsta lui. Băiețelul a terminat clasa zero la școala din comună și acolo va rămâne pentru că, din păcate, în județul nostru nu există niciun program destinat copiilor supradotați.
Să petreci câtva timp cu Robert este o adevărată încântare, dar numai după ce reușești să treci peste momentul de perplexitate pe care-l resimți instant, când începe demonstrația talentelor lui. Este un băiețel brunețel, cu ochi ca smoala și cu zâmbet inocent care a terminat clasa zero la școala din comună. Și, dacă ar fi să ne luăm după faptul că știe să scrie, să citească, să adune și să înmulțească, am putea bănui că tare se mai plictisește alături de colegii lui…
Robert a venit pe lume într-o familie modestă, fiind cel de-al treilea copil al Petricăi, de 33 de ani, și al lui Nicolae Postolache, în vârstă de 40 de ani. Este cel mai mic și drept urmare, s-ar putea crede că este și cel mai răsfățat, însă nu e deloc așa. În familia lui, dragostea părinților și atenția e împărțită mereu egal.
Când s-a născut, nimeni nu se aștepta să devină copilul senzațional al comunei! „Nu ne-am imaginat așa ceva, pur și simplu ne-am trezit cu el că știe să citească! Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât a și vorbit cam greu… Ne-a sfătuit cineva să-l ducem la grădiniță mai devreme, ca să-și dea drumul la vorbă, și l-am dus când avea doi ani și zece luni. De abia pe la trei ani și ceva a început să vorbească”, a povestit Petrica, mama băiețelului.
Ce s-a petrecut cu mintea lui Robert cât nu a vorbit, Dumnezeu știe, dar cert este că pe la trei ani și jumătate și-a lăsat perplex părinții! „Am observat că știe culorile și că a început să cunoască literele alfabetului. Era pasionat de litere, întreba mereu când vedea la televizor scrisul, ce litere sunt unele sau altele. Am crezut că e o joacă, dar n-a fost deloc, pentru că pe la cinci ani știa să citească!”, a spus Nicolae. Și-au dat seama de acest lucru când se duceau împreună la magazin. Robert, cât era el de mic, citea tot ce prindea în fața ochilor, pe rafturi: etichetele produselor, prețul de vânzare afișat, numele magazinului. „Oriunde vedea scris, el citea. Așa ne-am dat seama că știe cu adevărat nu doar literele alfabetului, dar știe și cum să le citească!”, a spus tatăl băiețelului.
Evident, de la citit la scris n-a mai fost decât un pas. Însă imediat, Robert și-a uimit familia și cu talentul lui, parcă înăscut, pentru matematică! „Tot singur a început să socotească, să zic așa cam în urmă cu doi ani. Deci, tot pe la cinci ani. Nu știu cum a făcut, dar știe perfect tabla înmulțirii și știe să adune fără greșeală”, a mai spus Nicolae.
Incredibil, dar adevărat!
Știți cât îi trebuie lui Robert să adune, de exemplu, 357 cu 172? Nu mai mult de 15 secunde! Face adunările la fel de repede atât în minte, cât și în scris. Și înmulțirile la fel. Iar când scrie rezultatul, începe să-l scrie invers decât toată lumea, și anume: sute, zeci, unități și nu invers. Băiețelul scrie cu mâna stângă motiv pentru care, mai în glumă mai în serios, primarul comunei, Stancu Bălescu, ce-l vizitează uneori, zice că poate va ajunge președinte! Că tot cu stânga au scris mai toți președinții Statelor Unite!
Pentru acest băiețel nimic nu pare prea greu. Pentru el, matematica ce dă îndeobște mari bătăi de cap învățăceilor, e floare la ureche, iar cititul asemenea! Dar cititul cursiv, nu așa, silabisit, cum poate ați fi tentați să credeți. Ca să ne convingă, Robert a citit pe loc dintr-o cărticică adusă în grabă de mama lui, fără să aleagă. Pur și simplu a început să citească unde s-a deschis aceasta și singura greșeală, dacă e să fim cârcotași, ar fi că din grabă a sărit o dată rândurile. „Mai pățește așa, că el nu urmărește cu degetul rândul pe care-l citește”, a explicat mama lui.
Pentru acest băiețel, nici computerul nu are secrete. Îi place să se joace la el, să deseneze și să scrie. Și îi mai place să cânte! Are voce și în plus reține cu mare ușurință și versurile cântecelor!
Dăruit de la Dumnezeu cu inteligență peste medie
Părinții lui Robert sunt încântați de abilitățile ieșite din comun ale acestuia însă iau totul ca pe un dar de la Dumnezeu. Așa a fost să fie, spun ei, zâmbind și cu speranța că tot acest mare talent al băiețelului lor nu se va risipi în van. „Eu am făcut opt clase, da’ și alea ca gâsca prin apă”, zice Nicolae, care lucrează cu ziua, în construcții. „Și eu doar șase clase”, a completat Petrica, ce este casnică. Femeia se ocupă de copii și de gospodărie. „Soțul meu a mai fost plecat la muncă prin străinătate, dar acum nu mai pleacă. Și eu am fost, dar pentru scurtă vreme. Avem copiii, e mai bine să fim împreună”, consideră femeia.
Ceilalți doi copii ai familiei Postolache au ajuns la vârsta adolescenței și, pentru că Râmnicu Sărat e mai aproape de Bălești decât Focșaniul, amândoi învață la Grupul Școlar Industrial de acolo. Vlad are 17 ani, iar Alina, 14 și împreună fac naveta în fiecare zi, dus-întors. „La școală ei au fost mereu nici primii, dar nici ultimii. De aceea poate nu ne așteptam la Robert să aibă așa calități, am crezut că la fel va fi și cu el. Dar el e altfel”, a spus, zâmbind, Petrica.
Odată ajuns în curtea lor, privindu-i cum se ajută, cum își vorbesc, e limpede ca lumina zilei cât de mult țin unii la ceilalți, cât se iubesc. E o familie frumoasă, simplă, foarte unită, care se bucură de fiecare realizare a vreunuia dintre ei. Ordinea în care-și țin ograda și grădina, felul în care își unesc eforturile pentru mersul cu bine înainte al întregii familii, căldura cu care-și primesc oaspeții, sinceritatea zâmbetului lor fac această din familie una de invidiat! Indiferent de talentul și inteligența ieșite din comun ale lui Robert, cei mari nu îl forțează să facă nimic din ceea ce el n-ar vrea. Îl lasă să-și trăiască copilăria la fel ca toți ceilalți copii, chiar dacă băiețelul are, evident, multe alte preocupări diferite față de ceilalți puști.
N-am putut pleca fără să-l întreb pe micul Robert, ce vrea să devină când va crește. La cât e de deștept, nu era de mirare să aspire la cine știe ce meserii. Râzând, mi-a spus însă, simplu și curat, lăsându-mă din nou cu gura căscată: „O să mă fac fotbalist, boxer … și cântăreț!”.
Inteligența, un dar sau un stigmat?
La noi în județ nu există niciun program pentru copiii supradotați, cum pare a fi Robert Postolache din Bălești, și nici un loc unde să le fie dezvoltate abilitățile și talentele. Deși există o lege potrivit căreia supradotații ar trebui să aibă programe speciale și să învețe în centre dedicate lor, acest lucru nu se respectă în școala românească. Copiii precum Robert sunt obligați să facă cursuri la același nivel cu toți copiii, deși cunoștințele lor au ajuns la un nivel mult superior. Fără specialiști care să îi ajute, cu timpul acești copii realizează cât sunt de diferiți și atunci ei riscă să se izoleze, să devină neînțeleși de cei de aceeași vârstă, ajung să-și perceapă inteligența ca pe un stigmat.
Până acum, Robert n-a fost testat de nici un specialist, iar părinții nu știu care este coeficientul lui de inteligență. Însă copiii supradotați sunt ușor de observat, chiar și de către persoanele neavizate. Ei depășesc limita „normală” de inteligență și au nevoie de o educație, îngrijire și supraveghere specială, astfel încât să le fie potentat marele dar de a se fi născut inteligenți.
Un copil supradotat are, potrivit specialiștilor, un coeficient de inteligență (IQ) de peste 145, dar chiar și un scor de 130 demonstrează abilitățile peste medie ale copilului. Iar cea mai importantă problemă a acestor copii constă tocmai în diferențele majore dintre ei și ceilalți oameni. Colegii nu îi pot înțelege, se pot simți amenintați de către aceștia, își pot simți poziția în grup atacată. De aceea nu îi acceptă, ajung să îi îndepărteze și să fie ostili. „În cazul copiilor supradotați problemele apar în momentul în care nu sunt înțeleși de cei de o vârstă cu ei. Cu cât este mai deosebit talentul său, cu atât va avea mai multe probleme. În sala de clasă tipică, copilul înzestrat este diferit de ceilalți membri ai clasei la nivelul realizărilor, în ceea ce privește interesele, abilitatea de a aplica cunoașterea și a înțelege implicațiile ideilor și de cele mai multe ori, în vocabularul pe care îl utilizează. Cu cât este mai mare nivelul de înzestrare și mai neobișnuit talentul, cu atât este mai mare golul creat între el și colegii săi de clasă. Cei cu abilități rare sunt cei mai vulnerabili. Astfel de copii sunt cei mai susceptibili la a fi criticați și ridiculizați datorită diferențelor evidente dintre ei și ceilalți copii de vârsta lor”, spun specialiștii de la consultanta-psihologica.com
„Educarea copiilor supradotați și integrarea socială a tinerilor și adulților supradotați devin din ce în ce mai mult priorități mondiale. Majoritatea țărilor care au investit eforturi și resurse pe aceste două direcții au reușit să se dezvolte economic, să deschidă câmpuri de cercetare și aplicare către noi tehnologii, au reușit să micșoreze decalajele sociale și economice și să micșoreze rata de degradare a mediului natural. Aceste țări au reușit să formeze un corp de politicieni și policy makers capabili să gestioneze mai bine problemele curente și să proiecteze mijloace concrete mai adecvate pentru evitarea sau soluționarea unor crize”, spune Prof. Dr. Florian Colceag, președinte EDUGATE și IRSCA Gifted Education.
