Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a activat linia telefonică de urgență gratuită în sprijinul familiilor din România ale cetățenilor români din Fâșia Gaza, se arată într-un comunicat de presă remis joi. „În continuarea măsurilor decise ca urmare a activării Celulei de criză, Ministerul Afacerilor Externe a deschis o linie telefonică gratuită â TelVerde, care funcționează în regim de permanență, pentru a veni în sprijinul familiilor din România ale cetățenilor români aflați în Fâșia Gaza. Numărul de telefon este: 0800800407, apelabil doar din România. Linia telefonică este valabilă și va putea fi apelabilă pe toată durata activării Celulei de criză”, informează MAE. Activarea Celulei de criză a fost luată ca urmare a confruntării armate israeliano-palestiniene.
Cetățenii români aflați în zonă pot apela telefoanele de urgență ale misiunilor României la Tel Aviv și Ramallah, respectiv Ambasada României în Statul Israel (tel. 00972 545 643279) și Oficiul de Reprezentare a României la Ramallah-Palestina (tel. 00972 549 209152).
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, a dispus activarea de urgență a Celulei de criză la nivelul MAE pentru acordarea de asistență consulară cetățenilor români aflați în Fâșia Gaza, inclusiv din perspectiva unei eventuale părăsiri a zonei.