Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Locuri de muncă pentru șomeri


O sută cincizeci de locuri de muncă sunt disponibile în momentul de față, pe lista dată publicității de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea. În afară de muncitori necalificați în domeniul confecțiilor și operatori confecționeri industriali îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice, sunt vacante posturi pentru șomerii de meserie: casier, vânzător, primitor distribuitor materiale și scule, lucrător comercial, șef serviciu comerț cu ridicata și cu amănuntul, mașinist pod rulant, mecanic auto, șofer autocamion/mașină de mare tonaj, confecționer asamblor articole din textile, inspector de specialitate în administrația publică, infirmier/infirmieră, paznic, fochist la cazane de apă caldă și cazane de abur de joasă presiune și îngrijitoare la unități de ocrotire socială și sanitară. 
 Totodată, angajatorii vrânceni oferă locuri de muncă celor calificați ca și registrator medical, electromecanic mașini și echipamente electrice, șef bază recepție, vânzător, inginer constructor instalații, agent comercial și funcționar administrativ. Nu în ultimul rând, mai pot semna contracte individuale de muncă persoanele care doresc să lucreze ca muncitori necalificați la asamblarea, montarea pieselor și muncitori necalificați în agricultură. 
 În țările din Comunitatea Economică Europeană sunt vacante, în această perioadă, 218 locuri de muncă. În Germania se pot angaja persoanele calificate ca: ospătar, instalator întreținere (mecanic industrial), asistent medical, specialist electronică/ inginerie industrială, manager restaurant/ personal serviciu banchet, bucătar, ajutor în industria gastronomiei de sistem, recepționer, electrician, mecanic instalator în instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat, specialist IT (inginer, tehnician), îngrijitor bătrâni și asistent/ însoțitor persoane în vârstă. 
 În Marea Britanie sunt solicitați cei de meserie șofer camion, asistent medical și asistent social, iar în Irlanda se caută psihiatri, doctori oftalmologi, ingineri software, front end developer & UX-UI specialist, PHP developer și asistent medical.  Persoanele de profesie consultant pentru serviciu helpdesk vorbitori de limba engleză și germană pot lucra în Polonia, iar în Norvegia se pot angaja câte un patiser, veterinar, bucătar a la carte și bucătar preparate asiatice, dar și doi bucătari preparate indiene. Totodată, angajatori din Franța oferă câte zece locuri de muncă producătorilor de vin (cognac) și dentiștilor.
 Informații suplimentare cu privire la locurile de muncă amintite se pot obține la telefon 0237.224.677, persoană de contact Daniela Brihoianu de la AJOFM Vrancea, și 0237.230.186, persoană de contact Melania Bălescu din cadrul Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă Focșani.  

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?