Copiii de etnie romă visează să devină cadre didactice! La ședința publică organizată ieri, la sediul Inspectoratului Școlar Județean (lSJ) Vrancea, în vederea repartizării la liceu pe locurile speciale, au participat 13 absolvenți de gimnaziu, deși s-au înscris 14. Cei mai mulți au ales Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani, specializarea învățător educator. Astfel, trei elevi au optat pentru una dintre cele două clase disponibile pentru acest profil. O altă elevă a ales tot Liceul Pedagogic, dar profilul științe sociale. Au mai fost doritori pentru Liceul Vidra, dar și pentru Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani.
Toți elevii romi au fost repartizați în baza opțiunilor proprii, conform metodologiei aprobate în acest sens de Ministerul Educației Naționale. „Anul acesta, profilul educatori învățători a fost cel mai cautat, copiii de etnie romă vor să fie cadre didactice. Au avut medii destul de mari și la Evaluarea Națională, m-au impresionat cu rezultatele lor”, a precizat Maria Costache, inspector școlar pentru minorități în cadrul ISJ Vrancea.
Mădălina Neniu
Vrea să devină învățătoare la ea în sat
Cu toate acestea, interesul copiilor romi pentru educație este în continuare scăzut. De pildă, din relatările viitorilor liceeni, au fost clase în care un singur copil a decis să își continue studiile. Mulți poate nu au știut de oportunitatea de a alege dintre locurile speciale, însă la și mai mulți poate a fost un interes scăzut, atât din partea lor cât și a părinților. Mădălina Neniu este un caz fericit și un exemplu pentru etnia sa. Ea a ales să își continue studiile și se visează peste ani dascăl în satul natal. „Mi-am dorit de mică să devin învățătoare și așa am vrut, pentru că îmi doresc și îmi place. Domnul meu învățător mi-a fost exemplu și veau să-l urmez. Părinții mă susțin și sper să termin cu bine acest liceu. Cred că mai mulți copii de etnie romă ar trebui să profite de aceste locuri, dar probabil că ei nu au știut. De la mine din clasă nu a mai mers nimeni mai departe, eu am fost singura. Vreau să devin învățătoare la mine în sat”, a spus Mădălina Neniu, din Tâmboiești.
Copila a optat pentru Liceul Pedagogic, profilul învățător-educator. Fata terminat clasele V-VIII cu media 8,97, iar la Evaluarea Națională a obținut 7,27, media de admitere fiind 7,63. Și părinții Mădălinei au înțeles că educația este importantă și din puținul lor au făcut tot ce au putut pentru a-și sprijini fiica pe acest drum. „A fost greu pe parcursul anilor ca să o întreținem, dar dacă vrem să facă ceva, ne dăm toată silința să o ajutăm. Ce să facă acasă la sapă? Așa măcar să învețe și să meargă mai departe. Vom merge la muncă cu ziua doar să o susținem, pentru că nu vrem să rămână acasă fară școală”, a spus Tina Neniu, mama Mădălinei.
Vise de copil
Copiii care au participat la ședința de ieri par că sunt hotărâți să învețe și știu ce vor de la viață. Vor să învețe și să își ajute familiile. „Am terminat la școala Burca și am optat pentru Liceul «Simion Mehedinți» din Vidra pentru că m-am gândit că este mai aproape de mine, iar părinții mă sprijină. Eu vreau să devin polițist când voi crește și pentru asta am nevoie de școală. Tata a fost alături de mine și m-a îndrumat spre liceu”, a spus elevul Fănel Cioran, care a fost admis la profil uman.
La ședința de ieri au participat și lideri ai romilor, alături de președintele acestora, Valerică Ciobotaru. Cu toții i-au îndemnat pe copii să învețe, iar pe părinți să îi sprijine.