Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Bărbatul din Râmnicu Sărat, care şi-a omorât fetiţele şi concubina, S-A SINUCIS


Bărbatul din Râmnicu Sărat care în luna mai și-a omorât concubina și pe cele două fetițe ale sale, ambele minore, a murit la Spitalul de Urgențe Floreasca după ce a încercat să se sinucidă în penitenciar, administrându-și o supradoză de insulină, el nefiind la prima tentativă de sinucidere.
Potrivit managerului Spitalului „Floreasca”, Radu Macovei, bărbatul, care suferea de diabet, a murit, marți, la ora 18.00, după ce fusese adus la unitatea medicală în urmă cu aproximativ o săptămână.
 Potrivit sursei citate, pacientul a fost adus în stare gravă după ce își administrase o supradoză de insulină în penitenciar. Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că la penitenciarul Rahova, unde se afla Florin Aurel Marcu, autorul triplului asasinat comis în luna mai, a fost declanșată o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care bărbatul și-a administrat supradoza de insulină cu intenția de a se sinucide.
 La începutul lunii mai, Florin Aurel Marcu, din Râmnicu Sărat, și-a ucis concubina și pe cele două fiice ale sale, de șapte și, respectiv, opt ani. Bărbatul a comis crimele în momentul în care a aflat că a fost condamnat și că trebuie să meargă la închisoare, unde mai fusese și în trecut, pentru proxenetism și trafic de persoane. După o ceartă cu concubina sa, care l-a anunțat că nu-l va aștepta să iasă din închisoare, ci își va reface viața, bărbatul a înjunghiat-o mai întâi pe femeie, iar apoi pe cele două fiice ale lor. Imediat după comiterea omorurilor, Marcu a încercat să se sinucidă, înjunghiindu-se, însă a fost prins la timp de jandarmi. El a fost apoi încătușat, transportat la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, iar ulterior transferat de urgență, cu un elicopter SMURD, la Spitalul Floreasca din Capitală. După ce a fost stabilizat, bărbatul a fost încarcerat la Penitenciarul 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?