„Celebrăm Zilele Municipiului Focșani, o sărbătoare care a devenit în timp, emblema întregii comunități vrâncene, dar și a militarilor garnizoanei Focșani. Emanată din însăși esența poporului român, Å¢ara Vrancei și implicit, municipiul Focșani, a reprezentat temelia pe care s-a clădit statul român, în jurul căruia, la momente de cumpănă, s-au coagulat valorile și energiile care au făcut posibile izbânzile istorice ale românilor. Nu există dată de referință în istoria noastră modernă, în care municipiul Focșani să nu fi fost menționat, începând cu 1859, continuând cu războiul de independență, și mai ales prin hotărârea de a-și decide singuri destinul câștigată de către militarii vrânceni la Soveja, Mărăști și Mărășești, pe câmpurile de bătălie din Primul Război Mondial, care urmau să facă posibilă făurirea României Mari.
Această zi aniversară constituie și pentru noi, militarii garnizoanei Focșani, un prilej fericit de a trece în revistă realizările unui an dificil, dar rodnic, în care, cu tenacitate, cu onoare dar și cu modestie și bunăcuviință, ne-am făcut datoria față de țară și plaiurile vrâncene. Dați-mi voie să transmit un cald și respectuos salut comunității vrâncene, reprezentanților administrației publice județene și municipale, și nu în ultimul rând familiilor personalului armatei, care au înțeles că soții, soțiile, fii și fiicele, părinții ori frații lor au un destin aparte, că efortul lor, de multe ori epuizant înseamnă în fapt, liniștea noastră! Fără sprijinul dumneavoastră acordat necondiționat militarilor garnizoanei, realizările noastre ar fi fost mai puține și mai sărace!
Vă doresc tuturor sănătate, putere de muncă și realizări cu care să vă mândriți!
La mulți ani Focșani! La mulți ani focșăneni!”
General de brigadă dr. Virgil-Ovidiu Pop