Mergeau pe marginea șoselei, pe strada statală Ss16 la Termoli, în Molise, pe 1 iulie, când o mașină a dat peste ei. Copilul, în vârstă de 3 ani, a murit pe loc. Mama sa, o româncă de 26 de ani, G.M., a fost dusă la spital cu grave traumatisme, la craniu și torace. Era ora 18.30 când s-a întâmplat accidentul. Mama și copilul au fost loviți de un Nissan Micra care circula cu viteză și au fost proiectați în afara carosabilului.
Parbrizul mașinii s-a făcut praf. Conducătorul mașinii, un tânăr italian de 27 de ani, a reușit să oprească mașină după câteva zeci de metri. S-a dat jos imediat pentru a acorda primul ajutor. La fața locului au ajuns imediat medicii de la 118 și voluntarii de la Misericordia di Termoli, dar pentru copil nu mai era nimic de făcut. Mama a fost dusă la spitalul San Timoteo din Termoli.
Mama și copilul locuiau cu tatăl într-un complex rezidențial pe litoralul de la Termoli, fuseseră în vizită la amici într-un alt sat turistic din apropiere. Soțul aștepta întoarcerea lor acasă. Vestea l-a doborât. El muncește la o seră în ținutul Bosco, la Larino și, potrivit presei locale, familia de români era perfect integrată în societatea locală.