Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Părinții pot vedea lucrările de la Evaluarea Națională


Părinții care vor să vadă cu proprii ochi tezele copiilor lor, de la examenul de Evaluare Națională, pot depune în acest sens o cerere la secretariatul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea. Astfel de solicitări se pot depune până pe data de 4 iulie, inclusiv, urmând ca în perioada imediat următoare, alături de un inspector școlar, părintele să poată vedea teza copilului. De asemenea, va primi explicații privind maniera în care a fost realizată corectura și unde sunt greșelile elevului. Până la această dată au fost depuse 6 astfel de cereri, însă părinții mai au la dispoziție încă două zile. 
Potrivit oficialilor din cadrul ISJ Vrancea, această oportunitate de explicare a notelor obținute, cu lucrarea în față, există încă de acum doi ani și reprezintă o garanție în plus pentru părinții care au incertitudini cu privire la corectitudinea cu care a fost evaluată lucrarea. „Există o procedură de vizualizare a lucrărilor de către părinți încă din 2012. După ce se face cerere, se solicită centrului de evaluare tezele. Un inspector de specialitate asigură părinților o explicare a punctajului pe barem”, a declarat Vasilica Zaharia, inspector scolar general al ISJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?