Un grup de cadre didactice din cadrul Școlii nr. 3 din Focșani, împreună cu 7 elevi, au participat la reuniunea de proiect „Sharing Myths And Local Legends of Europe” (Să împărtășim mituri și legende locale-n.r.), ce a avut loc în Franța, în perioada 17-22 iunie. Întâlnirea a avut loc în cadrul școlii partenere Ãcole Elémentaire Jules FERRY – Saussset les Pins. Scopul întâlnirii a fost prezentarea miturilor și legendelor populare, a costumelor populare și a unor elemente importante legate de tradițiile folclorice, obiceiurile laice și religioase, istoria națională, obiectivele cultural-istorice ale zonei. Toate acestea au fost vizualizate prin intermediul unor filme, materiale word și PPT-uri.
Parteneriatul Multilateral Comenius, intitulat „Sharing Myths And Local Legends of Europe”, este finanțat de Comisia Europeană, în cadrul Programului de Învățare pe Tot Parcursul Vieții. În proiect sunt implicate 8 școli partenere din România, Cipru, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Franța, Grecia și Spania. Obiectivele urmărite sunt dezvoltarea cunoștințelor cu privire la mituri și legende locale, dezvoltarea identității regionale și naționale a copiilor ca parte a identității europene, familiarizarea cu particularitățile sistemului educațional din fiecare țară, cu elementele de cultură și civilizațire specifice țărilor partenere, rolul proiectelor E-Twining și realizarea unui proiect comun de parteneriat pe tema „Mituri și legende”. Au participat la acest schimb de experiență cadrele didactice Mirela Chipăilă, Ionelia Burghelea, dar și cei 7 elevi, împreună cu profesoara de limbă română Marcela Ghiuță, care este coordonator de proiect la nivelul Åcolii nr.3.
Aceasta a fost cea de-a patra reuniune, în care au fost stabilite strategiile de acțiune în vederea implementării activităților din cel de-al doilea an de proiect. Elevii au fost implicați în activități diversificate, specifice temelor proiectului, s-au stabilit datele exacte pentru reuniunea următoare, dar și detaliile raportării intermediare și activitățile ce urmează a se desfășura în cadrul proiectului.