Președintele Tribunalului Vrancea, Costică Diță (FOTO), așteaptă decizia cu privire la cererea sa de transfer la Curtea de Apel Bacău. Secția pentru judecători de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a luat în discuție, ieri, solicitarea magistratului Costică Diță privind transferul de la Tribunalul Vrancea la Curtea de Apel (CA) Bacău, dar până aseară, ordinea de zi nu fusese soluționată și publicată pe site-ul instituției.
Diță, care este judecător cu grad profesional de curte de apel, a solicitat numirea la CA Bacău începând cu data de 15 iulie, când îi expiră mandatul de președinte la Tribunalul Vrancea. Judecătorul deține funcția de conducere la Tribunalul Vrancea din anul 2011, după ce anterior a fost vicepreședinte al instanței. Solicitarea de transfer, luată în discuție ieri de CSM, este cea de-a treia formulată de Diță în ultimii doi ani. Cererile sale anterioare au fost respinse.
În altă ordine de idei, și colegele sale care s-au încris la concursul pentru ocuparea funcțiilor de președinte și vicepreședinte la instanțe vrâncene ar trebui să afle astăzi rezultatele concursului. Cinci judecătoare din Vrancea s-au înscris la examenul pentru numirea în funcții de conducere la Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani, concurs care a avut loc în perioada 28 martie-25 iunie. Astfel, judecătoarele Mariana Săndina Croitoru, actuala vicepreședintă a Tribunalului Vrancea, Daniela Matache, președinta Secției Penale de la Tribunal, și Simona Florica Nicolau, președinta Secției a II-a Civile, Contencios Administrativ și Fiscal, au candidat pentru funcția de președinte al Tribunalului Vrancea. Silvica Mirela Bucur, președinta Secției I Civilă, a candidat pentru funcția de vicepreședinte la Tribunalul Vrancea, la fel ca și Săndina Mariana Croitoru, care și-a depus candidatura și pentru această funcție.
Pentru funcția de vicepreședinte la Judecătoria Focșani a candidat Anca Mihaela Trofin, în prezent vicepreședinte cu delegație al acestei instanțe. Pentru aceeași funcție s-a înscris și judecătoarea Măndica Badiu, președinta cu delegație a Secției Penale de la Judecătoria Focșani, care s-a retras ulterior, întrucât a optat pentru promovarea efectivă într-o funcție de execuție la Secția Penală de la Tribunalul Vrancea. La concurs a fost scoasă și funcția de președinte al Judecătoriei Adjud, dar nu s-a încris nimeni. Rezultatele vor fi făcute publice astăzi, după cum se specifică pe site-ul Institutului Național al Magistraturii, care a organizat concursul.