Oliviu Florin Mardare a absolvit liceul în anul 2008, fiind în clasa a XII în anul școlar 2007 – 2008 la Colegiul „Edmond Nicolau”- Focșani. Elev deosebit de maleabil, compasiv și îngăduitor, care mai degrabă încerca să-i înțeleagă pe ceilalti, decât să-i judece, a obținut rezultate notabile la învățătură: media de absolvire a liceului 8,62 și media de bacalaureat 8,79. Specializarea în care s-a calificat este acea de tehnician operator tehnică de calcul, iar îndrumător spiritual din partea școlii i-a fost profesorul Vasile Grapă, în calitate de diriginte.
Oliviu, având o mare capacitate de a-i stimula pe ceilalți, atât din punct de vedere emoțional cât și intelectual, a incitat colegii să se dedice unor cauze altruiste în beneficiul semenilor lor, așa cum de altfel a făcut și el, dedicându-se medicinei. A iubit meseria de medic și s-a remarcat ca un student dedicat pasiunii lui de a trata și vindeca oamenii. A reușit să atingă coarda sensibilă a celor pe care i-a cunoscut, să fie pe aceeași lungime de undă cu ceilalți, să își împărtășească sentimentele pozitive.
Era fericit atunci când nu era nevoie să se explice tot timpul, deși simțea nevoia ca o altă persoană să înțeleagă tacit ceea ce gândea. Persoana care i-a fost alături toți anii și care l-a înțeles cel mai bine este doamna Florentina Mardare, mama lui, o doamnă deosebită, de la care Oliviu a moștenit cel mai frumos comportament în societate.
Soarta a decis ca Oliviu să treacă în neființă la vârsta de 25 de ani, cu puțin înainte de absolvirea medicinei și de posibilitatea practicării ei. Sunt convins că Oliviu ar fi ajuns un nume cunoscut și căutat pentru seriozitatea și profesionalismul lui. Oliviu are un loc asigurat în galeria absolvenților care fac cinste Colegiului „Edmond Nicolau”- Focșani.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Prof. Gabriel Mihail Danielescu
Directorul Colegiului „Edmond Nicolau”- Focșani