Virgil Petrea, absolvent al Colegiului Național Unirea din Focșani, îi menționează, într-un interviu acordat Hotnews, pe profesorii Cornel Noană și Daniel Popoiu. „Ei m-au împins către olimpiade, ei ne-au deschis acest drum. La un moment dat și-au dat seama că trebuie să continui cu altcineva pe acest drum și m-au îndrumat la profesorul Constantin Tănăsescu, tot în Focșani, care m-a dus la nivelul de olimpiadă internațională”, spune Virgil Petrea.
Uniristul a obținut medalie de aur la Olimpiada Internațională de Matematică în 2002 și cel mai bun punctaj din lotul României. A câștigat aur și la Olimpiada Internațională Pluridisciplinară Tuymaada din Yakuția, Rusia, în 2001, și a obținut argint la Balcaniada de Matematică din 2002. A urmat un an cursurile Facultății de Matematică a Universității din București, după care a plecat la Massachusetts Institute of Technology (MIT), SUA, unde și-a obținut diploma de licență în Matematică în 2007. În același an a revenit în țară, unde a fost Trader și Research Analyst la WBS Romania. În 2011 a făcut un MBA în Franța la INSEAD, iar în prezent ocupa poziția de Quantitative Analyst la compania de asigurări Atradius, în Olanda.
Foto – Hotnews
Întrebat cum a început pasiunea pentru matematică, Virgil Petrea a răspuns că era în clasele de gimnaziu ale Liceului Unirea din Focșani „și acolo era un fel de tradiție să fii interesat de matematică, să te duci la concursuri chiar dintr-a V-a, dintr-a VI-a. Eram un grup de elevi și ne concuram unul pe celălalt, după care, cu timpul, treaba a devenit mai serioasă”.
Virgil Petrea a precizat pentru Hotnews că la începutul anilor 2000, a avea o medalie la olimpiadele internaționale era unul dintre cele mai importante criterii pentru a intra într-o universitate precum MIT. Întrebat de ce a lăsat matematica pentru o carieră în Finanțe, uniristul a spus că și-a dat seama cu timpul „că e o lume puțin singuratică lumea asta a matematicii de nivel înalt și asta m-a făcut să am o gândire un pic mai practică și să fac ceva mai direct aplicabil”.