Timp de trei zile, Brăila a fost gazda celei de-a cincea ediții a Cupei Stars la fotbal, de data aceasta la competiție participând copii de la grupele 2005, 2003 și 2001. Din păcate, ploaia a afectat în câteva rânduri desfășurarea competiției, care în cele din urmă s-a încheiat cu succes, în aplauzele spectatorilor și părinților prezenți duminică după amiază pe stadionul Progresul, locul unde s-a desfășurat festivitatea de premiere. La copii de 9 ani, primul loc a fost ocupat de Prosport Focșani, pe locul 2 clasându-se Stars Brăila albastru, iar pe locul 3 s-a clasat Steaua Dunării Galați. Cel mai bun jucător la această grupă de vârstă a fost declarat Eduard Pană de la Prosport Focșani.
La grupa 2003, pe primul loc s-a clasat Stars Brăila galben, iar pe locul 2 s-a situat Oțelul Galați. Locul 3 a fost ocupat de Viitorul Focșani. Dupa ce săptămâna trecuta, grupa 2007 de la Prosport a câștigat marele trofeu la Cupa Stars, colegii mai mari de la grupa 2005 nu s-au lăsat mai prejos și au repetetat performanța. Mihai Iliescu a câștigat titlul de golgheter și de cel mai bun jucător al turmeului la grupa 2007, iar Eduard Pană a fost desemnat de organizatori cel mai complet jucător al competiției.
Eduard Pană – cel mai bun jucător la grupa 2005
Lotul grupei 2005 de la Prosport: Bucur Rareș, Livadaru Iulian, Bucur Alexandro, Croitoru Alesio, Postolache Ionuț, Abeaboeru Alexandru, Răileanu Eduard, Hărăbor Andrei, Agache Alexandru, Pană Eduard, Ardeleanu George, Ilie Răzvan, Amititeloaie Alexandru, Gorgan David, Popa Dragoș, Hristache Alexandru, Constandache Mihnea și Mihai Iliescu. „A fost un turneu reușit. Echipa noastră a avut o singură sincopă, la primul meci din turneu în fața campioanei Bucureștiului, echipa Liceului Sportiv Mircea Eliade. În rest, victorii pe linie. Mă bucur si pentru Eduard Panp care a primit titlul de cel mai bun jucător al turneului. La acest turneu au participat echipe foarte bine pregătite. Academia Hagi, LPS Mircea Eliade, Oțelul Galați, Junior Galați, Stars Brăila, Metalosport Galați, Steaua Dunării Galați, Petrolul Ploiești, CSM Focșani, Åoimii Buzău și multe alte cluburi puternice. Vreau să le mulțumesc din suflet copiilor care s-au dăruit pe teren și au făcut meciuri deosebite. Le mulțumesc și părinților pentru sprijinul acordat întregii echipe. Grupul este unit și, de aceea suntem puternici. Felicit din toată inima acest copii minunați”, a spus antrenorul echipei, Stan Rodinel.
Președintele clubului Prosport Focșani se declară mulțumit de rezultatele echipelor sale. Laurențiu Muscalu așteaptă ca la turneul organizat de Academia Hagi în această săptămână, echipele 2005 și 2006 să cucerească trofeele puss în joc. „Va fi un turneu extrem de puternic. Echipe solide din toate punctele de vedere. Turneul va începe miercuri și se va încheia sâmbătă. Prosport va participa la acest turneu cu trei echipe. Două formații la grupa 2005 și una la 2006. Avem în club copii minunați. Părinții sunt la fel de determinați și le mulțumim pentru tot efortul și sprijinul lor. Prosport este școala de fotbal numărul unu din Vrancea. Le mulțumim copiilor, părinților, partenerilor și tuturor celor care iubesc fotbalul. Åcoala de fotbal Prosport este o adevărată stare de spirit și un club foarte determinat pentru a face din fotbal o artă”, a spus Muscalu.