Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Premierul: Le scriu azi lui Băsescu şi Zegrean ca să urgentăm promulgarea Codului Insolvenţei


Premierul Victor Ponta a acuzat, luni, existența unei „neglijențe grave” pe traseul Curtea Constituțional – Președinție și a unui „circuit de interese” care blochează Codul insolvenței, el arătând că le va scrie lui Traian Băsescu și Augustin Zegrean pentru a-i ruga să urgenteze promulgarea acestui act normativ.
 Ponta a spus că în 2013 Guvernul a aprobat prin OUG noul Cod al insolvenței, iar CC a transmis că este foarte bună legea, dar este necesară adoptarea prin lege, în Parlament. „Deci au trecut câteva luni în care evazioniștii s-au bucurat foarte tare. S-a aprobat prin Parlament, dar a fost contestată de colegii liberali, adică exact cei care făcuseră OUG când erau la guvernare. Am înțeles și asta. Au trecut patru săptămâni, se împlinesc poimâine, de când CC în unanimitate a respins contestația PNL și totuși Codul insolvenței nu este promulgat. Eu pot să cred aici ori că este vorba despre o neglijență gravă, pentru că sunt patru săptămâni în care noi nu putem să încasăm bani la bugetul de stat, fie că e ceva mult mai rău decât atât”, a precizat Ponta.
 El a arătat că președintele Traian Băsescu spune că nu poate promulga legea pentru că nu a primit motivarea de la CC, în timp ce CC precizează că nu a avut timp să scrie motivarea. „Noi facem rost de bani dacă acest circuit de interese care a blocat modificarea Legii insolvenței anul trecut și care blochează și azi, când vorbesc, reușim să-l rupem și de acolo o să obținem foarte mulți bani care să acopere și CAS și alte lucruri”, a spus Ponta.
 Întrebat ale cui sunt interesele pe care le apără Băsescu, Ponta a răspuns: „Åžtiți foarte bine că președintele și anul trecut a ieșit să apere un trust de presă, care e în insolvență și care îl apără pe domnia sa. Am înțeles. Am făcut proiectul de lege, l-am adoptat, s-a făcut de către PNL contestație, că acuma trustul trecuse la PNL, s-a repsins, și avem patru săptămâni de când nu reușim. Am făcut toate procedurile așa cum ne-a cerut și domnul președinte Băsescu, și CC”.
 Ponta a spus că atât el persoanl cât și ANAF caută în fiecare zi legea în Monitorul Oficial ca să o aplice și să strângă bani la buget. „Vorbesc de datorii de miliarde de lei la bugetul de stat ale acestor comapanii care sunt de ani de zile în insolvență, dar funcționează foarte bine fără să plătească taxe și impozite și eu nu găsesc legea. Între CC și președinte nu reușim să o găsim. O să trimit azi o scrisoare președintelui CC, președintelui României, rugându-i să promulgăm odată Codul insolvenței. Asta e cea mai important măsură de strâs bani la buget”, a mai spus Ponta.
 Curtea Constituțională a decis, în mai, că Legea privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență este constituțională, respingând sesizarea PNL, care a contestat mai multe articole din actul normativ adoptat de Camera Deputaților în 15 aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?