Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Toate trenurile de călători circulă cu restricţii de viteză


Toate trenurile de călători circulă de marți după-amiază cu restricții de viteză, din cauza temperaturilor ridicate și ar putea ajunge la destinații cu întârzieri între 30 și 60 de minute, a anunțat compania CFR. Limitările de viteză în circulația trenurilor au fost introduse marți, de la ora 15.00, pe întreaga rețea feroviară, din cauza temperaturilor ridicate care se înregistrează la nivelul solului, arată Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA, într-un comunicat de presă.
Anterior acestei măsuri, trenurile au circulat marți cu restricții de viteză doar pe secțiile de circulație de pe raza regionalelor de cale ferată Timișoara, Brașov și Galați, în jumătatea de sud a țării. „Viteza de circulație a trenurilor de călători și de marfă pe anumite tronsoane de cale ferată s-a redus, din cauza temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul solului, cu 10-50 km/h față de viteza normală, începând cu ora 11.30, iar de la ora 15.00, limitările de viteză s-au introdus pe întrega rețea de cale ferată”, a precizat sursa citată. 
Reprezentanții companiei de transport feroviar au precizat că prin aplicarea acestei măsuri, obligatorie în perioadele caniculare, se vor înregistra întârzieri la destinație, în medie, de 30-40 de minute, în funcție de traseul trenului din graficul de circulație. Întârzieri mai mari, de peste 50-60 de minute se pot înregistra la trenurile care tranzitează mai multe județe afectate de temperaturile ridicate. 
Potrivit sursei citate, în perioada de caniculă, temperaturile înregistrate la nivelul șinei depășesc 45 de grade Celsius. Personalul de întreținere a căii ferate efectuează revizii suplimentare pe întreaga rețea feroviară (însoțiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea și înregistrarea permanentă a evoluției temperaturilor în șină). Pasagerii sunt sfătuiți ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informații despre întârzierile înregistrate în traficul feroviar la stațiile și agențiile CFR din București și din țară, la telefon 021/9521.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?