AJOFM Vrancea a renunțat la ideea de a muta punctul teritorial de la Vidra din spațiul pus la dispoziție de către Primăria comunei. Ieri, după apariția articolului în „Monitorul de Vrancea”, o comisie de la AJOFM s-a deplasat la Vidra pentru a vedea dacă Primăria a început lucrările de reabilitare a clădirii. Ulterior, conducerea AJOFM a anunțat Prefectura dar și conducerea centrală a instituției că a renunțat la ideea mutării din sediul pus la dispoziție de Primărie atât timp cât spațiul va fi reabilitat. Subprefectul Cristi Misăilă a arătat că au fost purtate discuții atât cu primarul din Vidra cât și cu șefii AJOFM Vrancea pentru rezolvarea acestui caz, iar șomerii să beneficieze de serviciile de consiliere într-un spațiu public și să nu trebuiască să stea într-un spațiu comercial privat. „Nu ni se pare normal ca activitatea unui serviciu de o asemenea importanță să se desfășoare într-un spațiu privat și nu într-o instituție publică, atât timp cât există această variantă”, a precizat subprefectul Cristi Misăilă.
Pe de altă parte, conducerea AJOFM a ținut, ieri, să facă precizări referitor la cazul punctului teritorial de la Vidra. Directorul Mariana Voicu a arătat că nu a dorit să mute sediul punctului teritorial în alt spațiu dar că „ulterior închirierii spațiului, datorită condițiilor climaterirce, de trafic greu și a mișcărilor seismice dese specifice acestei zone din județul nostru, spațiul a suferit deteriorări substanțiale în interiorul dar și în exteriorul clădirii”.
Comunicatul arată și că a fost o lipsă de comunicare între AJOFM și conducerea Primăriei Vidra în ceea ce privește reabilitarea spațiului respectiv. „AJOFM Vrancea neagă orice implicare și apartenență politică în această problemă strict administrativă”, a afirmat directorul executiv al AJOFM.
AJOFM a solicitat aprobarea din partea conducerii centrale de la București a mutării într-un alt spațiu. Surse locale ne-au spus că spațiul vizat de conducerea AJOFM ar aparține fostului candidat pedelist trecut la PNL, Costel Bebe Marica. Chiria percepută pentru spațiul care aparține Primăriei Vidra este de 400 lei/lună, sumă în care sunt incluse plata utilităților aferente utilizării spațiului, respectiv apă, canal, gunoi, energie electrică. Este o sumă infimă ținând cont că acești bani uneori nu acoperă nici măcar factura la electricitate.