Examenul de Bacalaureat, care va începe săptămâna viitoare, este în pericol. La nivel național, cadrele didactice anunță că nu mai vor să facă parte din comisiile de examinare din cauza sumelor derizorii pe care le primesc. În Vrancea, liderii Sindicatului Liber din Învățământ (SLI) nu au o situație oficială în acest sens, dar astăzi vor avea o discuție cu liderii din școli pe pentru a afla care sunt dorințele cadrelor didactice. La acest examen de Bacalaureat, un profesor primește 19 lei pe zi pentru asistență și 3 lei pentru o lucrare corectată. Asta în condițiile în care volumul de muncă este mare, iar responsabilitățile și mai mari.
Un alt motiv de nemulțumire este generat de lipsa fondurilor pentru acordarea integrală a drepturilor salariale obținute prin sentințe judecătorești. „Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere Guvernului să găsească o soluție pentru suplimentarea sumelor acordate celor care fac parte din comisiile de bacalaureat. De asemenea, solicităm luarea măsurilor care se impun pentru plata integrală a drepturilor salariale câștigate prin instanță, aferente trimestrelor I și II ale anului 2014. Altfel, riscăm să nu avem cu cine susține acest examen important din viața copiilor noștri”, se arată într-un comunicat de presă transmis de FSLI.