O focșăneancă a sunat la redacția Monitorul de Vrancea, îndoliată și revoltată, spunând că i s-a recomandat, de către conducerea cimitirelor din municipiu, să angajeze oameni care să sape groapa în care urmează să fie depus astăzi sicriul cu trupul neînsuflețit al mamei sale, întrucât groparii nu pot să facă față solicitărilor numeroase din aceste zile. „Mi-a murit mama, sâmbătă trebuie să o înmormântăm, se fac trei zile și, după obicei, trebuie îngropată. Am fost la șeful cimitirelor, care mi-a spus că au primit o dispoziție ca sâmbăta și duminica să nu fie gropari în cimitire. Noi suntem oameni bătrâni, aducem noi oameni, dar suntem interesați să se facă treaba așa cum trebuie. Odată cu noi mai erau trei persoane nemulțumite, tot de același lucru”, ne-a spus Vasilica Roșca.
În replică, reprezentanții Direcției de Dezvoltare Servicii Publice (DDSP), în subordinea căreia se află cimitirele din Focșani, spun că nu este vorba despre rea voință, ci despre faptul că sunt multe decese, iar groparii au mult de muncă.„Sunt foarte multe înmormântări în aceste zile, au fost cinci în două zile. Oamenilor doar li s-a recomandat, în măsura în care aveau posibilitatea, să găsească pe cineva, ca să degrevăm pe gropari. Este o situație temporară, nu o să-i lăsăm așa pe oameni”, ne-a declarat Adrian Grosu, purtătorul de cuvânt al DDSP din cadrul Primăriei Focșani.
Câte patru gropari lucrează în cimitirele Sudic și Nordic.