Șoferiță cu dosar penal pentru o infracțiune la legea circulației

0
469


O femeie din Focșani s-a ales cu dosar penal pentru că mașina pe care o conducea avea autorizația de circulație provizorie expirată. În plus, oamenii legii au indisponibilizat autoturismul pe care aceasta îl conducea. Ea a fost oprită în trafic duminică, pe Bulevardul București din Focșani, iar în urma verificărilor efectuare s-a stabilit că autorizația de circulație provizorie a mașinii era expirată de două zile, mai exact de pe data de 23 mai. „În cauză a fost întocmit dosar penal, iar autoturismul a fost indisponibilizat”, ne-a precizat inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea. 
 Dosar penal a fost întocmit și pe numele unui șofer din Panciu, pe care oamenii legii îl suspectează că a condus băut. El a fost oprit în trafic pe strada Libertății din oraș, dar a refuzat să fie testat în vederea stabilirii alcoolemiei. „La data de 25 mai a.c., ora 20.30, pe strada Libertății din orașul Panciu, B. Florin, de 50 ani, din localitate, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism și pentru că prezenta halenă alcoolică i s-a solicitat să urmeze procedura stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de recoltare probe biologice”, a mai spus ofițerul de presă al poliției vrâncene. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here