Silvicultorii vrânceni sunt gazda unei seminar regional organizat în cadrul proiectului internațional CC-WARE – Relația dintre resursele de apă potabilă și pădure în contextul schimbărilor climatice. Proiectul este finanțat prin Programul de Cooperare Transnațională – Sud-Est Europa (SEE). Parteneri în cadrul proiectului sunt Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA, Administrația Națională de Meteorologie și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor și instituții omolog din Austria, Grecia, Italia, Slovenia, Ungaria, Bulgaria și Serbia. Vor participa la evenimentul de la Focșani reprezentanți ai Agenției de Protecția Mediului, Sistemul de Gospodărire a Apelor, Direcția Silvică, Consiliul Județean, Direcția Agricolă, ITRSV, Parcul natural Putna, ocoale silvice private. „Proiectul CC-WARE își propune să dezvolte și să integreze o strategie de protecție a resurselor de apă, precum și a diminuării vulnerabilității acestora. Planul Național de Acțiune și modelele de bună practică rezultate în cadrul activităților proiectului, vor fi implementate și în celelalte regiuni ale Zonei și, în special, în țările în curs de preaderare”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.