Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

GALERIE FOTO: O bătrână a intrat în beci să scoată apa, dar A MURIT ELECTROCUTATĂ


Sfârșit tragic pentru o femeie de 76 de ani, din comuna Golești. Ea a murit electrocutată, ieri după-amiază, în beciul casei. Potrivit vecinilor Georgetei Ș., ea a fost plecată de acasă, iar la întoarcere a spus că intră în beci să scoată apa. A intrat în beci, dar nu a mai ieșit. Femeia a fost găsită decedată de o persoană care s-a alarmat că nu a mai văzut-o. Imediat ce a fost descoperit cadavrul, o persoană a sunat la 112, iar la fața locului au ajuns voluntarii de la SVSU Golești, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, o ambulanță din cadrul SAJ, dar și polițiștii. 
Cadrele medicale au intervenit primele, în încercarea de a salva viața femeii, dar nu s-a mai putut face nimic, pentru că era deja decedată. Pompierii au fost cei care au scos trupul neînsuflețit al femeii din beci, după cercetarea criminalistică. Reprezentanții ISU Vrancea ne-au precizat că femeia a încercat să scoată apa din beci cu o pomptă și că, cel mai probabil, s-a electrocutat. 
 La aflarea veștii, toți vecinii au ieșit din case pentru a vedea ce s-a întâmplat. Vecinele femeii decedate spuneau că dacă aceasta ar fi venit mai târziu acasă, poate nenorocirea ar fi fost evitată, căci nu ar mai fi intrat în beci. Localnicii i-au anunțat pe copiii victimei despre nenorocire, care sunt plecați în alte localități. 
 După cercetarea la fața locului, trupul neînsuflețit al femeii a fost ridicat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Vrancea pentru efectuarea necropsiei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?