Focșănean BĂTUT CU BESTIALITATE într-un bar din Gologanu

20
4900


Un tânăr din Focșani a ajuns la spital, după ce a fost bătut crunt. Bătaia a avut loc la Gologanu, în incinta unui bar, miercuri seara. În timpul încăierării, una dintre persoanele implicate în incident ar fi avut asupra sa un pistol, deținut legal, dar pe care nu l-a folosit. 
  Potrivit surselor noastre, una dintre persoanele implicate în scandal, din Focșani, a ajuns la Gologanu cu treburi. S-a oprit într-un bar din localitate, unde a consumat băuturi alcoolice împreună cu un localnic. Între ei a izbucnit un scandal, iar de la ceartă până la bătaie nu a mai fost decât un pas. În ajutorul localnicului au sărit câțiva amici, dar focșăneanul nu s-a lăsat mai prejos și și-a chemat, la rându-i, prietenii, printre care și victima, respectiv Paul M. L.. Acesta a încasat mai multe  lovituri, fiind transportat la Spitalul Județean. „Au băut în bar, apoi s-au luat la ceartă. Cel care nu e de la noi din comună a chemat mai mulți tineri în ajutor, iar unul dintre cei veniți avea un pistol cu gloanțe de cauciuc. S-au luat la bătaie, iar victima a ajuns la Terapie Intensivă. Sunt înregistrări pe camerele video și urmează ca polițiștii să le verifice. Conflictul a pornit pe fondul consumului de alcool”, ne-a declarat Dumitru Robu, primarul comunei Gologanu. 
 Paul M. L. a fost lovit cu brutalitate. Acesta a fost internat, inițial, în Secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență, fiind diagnosticat cu „traumatism cranio-cerebral acut deschis și politraumatism”. Potrivit unor surse, aseară, el a fost transferat la un spital din capitală, rănile fiind foarte grave.
 Polițiștii nu ne-au putut oferi detalii cu privire la caz întrucât mai au de făcut verificări. Reprezentanții IPJ Vrancea ne-au precizat doar că „a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei”. Oamenii legii așteaptă un certificat medico-legal de la victimă, pentru a face încadrarea juridică a faptei. 
 Verificări la fața locului s-au făcut și ieri, după cum ne-au spus surse din rândul anchetatorilor. Polițiștii urmau să discute cu persoanele implicate, dar și cu martorii pentru a stabili cu exactitate de la ce a pornit scandalul, cine a fost implicat și cine a lovit victima. 
 Este clar că asemenea fapte antisociale nu pot fi tolerate în nicio comunitate, iar polițiștii trebuie să facă totul pentru a-i prinde pe agresori, care trebuie să răspundă pentru faptele comise, conform legii. Astfel de evenimente trebuie preîntâmpinate printr-o aplicare strictă a prevederilor legislației referitoare la liniștea și ordinea publică. Iar cei care veghează la liniștea și ordinea publică sunt chiar polițiștii!
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here