Precipitații abundente în zona de munte a județului

0
1429


 Cantitățile de precipitații căzute de dimineață și până în jurul orei 15.00 nu au creat probleme pe raza județului Vrancea. La ora 12.00, jumătate din județul Vrancea, respectiv partea de Vest, a intrat sub incidența Codului Galben de ploi, iar la ora 16.00 intră în vigoare Codul Portocaliu de precipitații abundente, valabil pentru cealaltă jumătate a județului, respectiv zona de munte. 
 În zona de munte a județului, dar și la Focșani, plouă de dimineață, iar cantitățile de precipitații sunt destul de însemnate. Potrivit reprezentanților Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea, de dimineață și până la ora 12.00, cel mai mult a plouat la Nereju, cantitatea de precipitații căzută în cele câteva ore fiind de aproape 10 l/mp. Pe raza județului nu au fost înregistrate probleme. 
 În ceea ce privește râurile aflate sub atenționare hidrologică, respectiv Putna și Râmnicu Sărat, reprezentanții SGA ne-au spus că debitele au crescut, dar că este vorba de creșteri nesemnificative, de la un centimetru la Colacu, la 5 centimetri la Tulburea. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here