Melania Băjenaru, Ionelia Robu, Andreea Dobrin și Dana Meluca, eleve în clasa a X-a D la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani, au obținut premiul I în cadrul celei de-a III-a ediții a Concursului Interjudețean de Limbă Franceză pentru liceele tehnologice „Gustave Eiffel”, ce s-a desfășurat sâmbăta trecută, la Colegiul Tehnic din Buzău. Elevii premiați s-au înscris la secțiunea experiment tehnic cu lucrarea „La détermination de la force fermentative de la levure” (Determinarea puterii fermentative a drojdiei-n.r.).
De asemenea, Mirel Å¢uțui, împreună cu ale sale colege Violeta Sârbu și Georgiana Norocea, din clasa a XII-a, tot de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”, au obținut premiul III cu lucrarea „Lâalchimie des bijoux” (Alchimia bijuteriilor-n.r.). Lucrările au fost prezentate de elevi în limba franceză.
Participanții care au concurat în cadrul Concursului Interjudețean de Limbă Franceză pentru liceele tehnologice „Gustave Eiffel” provin din cinci județe ale țării. Cea de-a III-a ediție a Concursului Interjudețean de Limbă Franceză pentru liceele tehnologice „Gustave Eiffel” s-a desfășurat cu sprijin din partea Ministerului Educației Naționale. Profesorii coordonatori pe partea tehnică a lucrărilor au fost profesoarele Maria Arginteanu și Lăcramioara Paraschiv, iar pentru prezentarea în limba franceza elevii au fost îndrumați de profesoara Elena Micu Iliescu.