Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

A furat o mașină și a intrat cu ea într-un cap de pod


Un tânăr de 22 de ani, din comuna Străoane, este cercetat de polițiști pentru furt. El ar fi sustras un autoturism Dacia, de pe raza orașului Panciu. A ajuns cu mașina până la Mărășești, unde a avariat-o, după ce a intrat cu aceasta într-un cap de pod. „La data de 10 mai a.c., polițiștii din Panciu au fost sesizați N. Marin, din localitate, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul marca Dacia. Echipa operativă complexă a constatat că cele sesizate se confirmă, iar în urma investigațiilor efectuate, autoturismul a fost găsit pe E 85, în dreptul imobilului nr. 22, din orașul Mărăsești. Autoturismul prezenta avarii în partea din față, avarii survenite în urma coliziunii cu un cap de pod. Totodată polițiștii au mai stabilit faptul că D. Mihai, de 22 ani, din comuna Străoane, este cel care a sustras Dacia. În cauză a fost întocmit dosar penal”, ne-a precizat inspectorul principal Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea. 
 Cercetați penal sunt și doi tineri din Golești, care au fost prinși de polițiști în flagrant, chiar în timp ce vroiau să fure diferite bunuri din sediul unei societăți comerciale de pe strada Aleea 1 Iunie din Focșani. Cei doi au fost prinși la furat sâmbătă dimineață, la ora 4.30. 
 Tinerii au fost reținuți, iar ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani au dispus măsura controlului judiciar. Potrivit anchetatorilor, împreună, cei doi au mai comis alte două infracțiuni de furt. „La data de 10 mai a.c., ora 04.30, polițiștii focșăneni, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, i-au depistat în flagrant pe P. Săndel, de 23 ani, și pe G. Aurelian, de 17 ani, ambii din comuna Golești, în timp ce încercau să sustragă mai multe bunuri dintr-o societate comercială situată pe str. Aleea 1 Iunie. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activități infracționale”, a adăugat inspectorul principal Toader. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?